Investiţiile pe piaţa imobiliară din România vor avea o creştere de cel puţin 30% în 2011

Casele şi apartamentele s-au ieftinit cu aproape 10% de la începutul anului 2009 şi până în trimestrul trei al anului trecut, cea mai accentuată scădere a preţurilor de tranzacţionare fiind înregistrată la casele din mediul urban, reiese din datele publicate de Institutul National de Statistică. Locuinţele costau în trimestrul trei al anului trecut, cea mai recentă perioadă de raportare a INS, cu 4% mai puţin faţă de trimestrul anterior şi cu 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Volumul investiţional pe piaţa imobiliară din România va avea o creştere de cel puţin 30% în 2011, ajungând la aproximativ 400 milioane euro, în condiţiile în care nivelul investiţiilor imobiliare din Europa a crescut în medie cu 40% în ultimele şase luni, a declarat directorul de marketing al companiei Be Igloo, Nimrod Zvik. Dacă anul trecut preferinţele investitorilor erau să cumpere proprietăţi din segmentul comercial, în perioada de revenire imobiliară europeană, ar trebui să se resimtă un apetit crescut şi pentru proiectele rezidenţiale, mai ales că apartamentele noi sunt o necesitate în România. Nivelul investiţiilor în Europa a crescut în medie cu 40%, în ultimele şase luni.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns