2010 – an record al exporturilor României pentru ultimii 20 de ani?…

Comerţul exterior al României a înregistrat, potrivit datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică, o evoluţie pozitivă în anul 2010, în special prin componenta sa de export, asumându-şi astfel, în continuare, atât rolul de motor al creşterii economice, cât şi de multiplicator în economie pentru industria orizontală, transporturi, asigurări, servicii financiare.

Astfel, volumul exporturilor româneşti a fost de 37,25 miliarde Euro,

mai mare cu 28,1% decât volumul exporturilor în anului 2009 şi peste nivelul exporturilor totale ale anului 2008 (33,725 miliarde Euro), an record al exporturilor României pentru ultimii 20 de ani. Ritmul constant de creştere a exporturilor timp de 14 luni şi producţia industrială în creştere constantă de cel puţin 6 luni a determinat ca pierderea de 4,6 miliarde Euro, înregistrată la exporturile din 2009, să fie astfel total recuperată.. Conform INS, volumul importurilor este de 46,71 miliarde Euro, cu o creştere de numai 19,9% faţă de anul 2009, semn al menţinerii investiţiilor din activitatea productivă şi al diminuării consumului din România. Soldul balanţei comerciale este inferior celui înregistrat în anul 2009 (o scădere cu 408,8 milioane Euro) şi în scădere substanţială faţă de soldul anului 2008 (scădere cu 14,056 miliarde Euro).

Exporturile către ţările din afara UE şi-au menţinut ritmul de creştere (38,7%),

în special în ţări mai puţin afectate de criză sau care au reluat mai rapid creşterea economică. În structura exporturilor în anul 2010, ponderea produselor industriei constructoare de maşini şi echipamente de transport este de 42,4%, autoturismele şi părţile de autoturisme reprezentând cca 12% din volumul exporturilor româneşti. Evoluţia exporturilor de autoturisme româneşti pe marile pieţe europene (Germania, Franţa, Elveţia) s-a datorat atât programelor tip Rabla din aceste ţări, calităţii produselor româneşti şi raportului calitate-preţ, precum şi acţiunilor de promovare desfăşurate de MECMA, alături de producătorul român. În 2010, Dacia a vândut în străinătate 348.723 vehicule, cu 12% mai mult decât în anul precedent, volumul livrărilor anuale ale mărcii ajungând să se dubleze între 2005 şi 2010. Marca românească şi-a consolidat poziţia în Europa Occidentală unde, în 2010, au fost înmatriculate 228.865 vehicule Dacia.

Franţa a redevenit anul trecut prima piaţă de export pentru Dacia,

cu peste 110.000 unităţi vândute, ceea ce corespunde unei cote de piaţă de 4,12%. Acest rezultat plasează Dacia pe locul al şaselea în clasamentul mărcilor celor mai vândute din Franţa. Pe locul al doilea se află Germania, cu 40.500 unităţi, un rezultat inferior faţă de cel înregistrat în anul 2009, însă cu mult superior celor 25.548 vehicule Dacia vândute în această ţară în 2008. În Italia au fost vândute 21.930 unităţi, iar în Spania au fost 21.739 vehicule înmatriculate. Alte pieţe importante pentru Dacia pe plan internaţional sunt Turcia (19.167 unităţi), Algeria (18.578 unităţi) şi Maroc (18.087 unităţi). Pe piaţa din România, Dacia a comercializat 36.730 vehicule, adjudecându-şi astfel o cotă de piaţă de 31,7%, în creştere cu 2,8 puncte procentuale faţă de anul precedent. Peste două treimi din volumele vândute (24.856 unităţi) au fost livrate prin intermediul programului de reînnoire a parcului auto din România. O contribuţie importantă la rezultatul Dacia au avut-o vânzările de flote, care au înregistrat în 2010 un nivel record (aproape 4.000 de unităţi), în special ca urmare a livrărilor către mari companii (societăţi româneşti şi internaţionale prezente în România). Pentru Dacia, anul 2010 a fost marcat de lansarea modelului Duster. Datorită unui raport prestaţii/spaţiu interior/preţ fără echivalent în lumea vehiculelor 4×4, Dacia Duster s-a impus rapid drept lider în segmentul său pe piaţa din România, cu 4.826 unităţi vândute. Remarcabil este faptul că 92% dintre clienţi au optat pentru versiunea vârf de gamă, Lauréate. Modelul cunoaşte de asemenea un succes remarcabil pe plan internaţional, cu peste 100.000 de comenzi la data de 31 decembrie 2010. Dacia Duster s-a impus şi între profesioniştii domeniului auto, obţinând premiul ŤAutobest 2011ť, precum şi titlurile ŤMaşina Anului 2011ť în România şi în Croaţia, precum şi trofeul SUV-ul Anului 2011 în România.

72,1% din exporturi şi 72,4% la import au fost direcţionate înspre/ dinspre ţările Uniunii Europene,

dar au apărut primele semne de creştere a exporturilor către ţări terţe, mai puţin afectate de criză (creştere a exporturilor de 38,7%, mult peste media valorilor înregistrate în Uniunea Europeană: 24,4%). Printre ţările cu creşteri semnificative se numără: Japonia – creştere de 74,73% a exporturilor (componente auto, rulmenţi, aparate electrice, produse de sticlărie, vinuri etc.), Coreea de Sud – creştere de 49,37% (echipamente energetice şi industriale, nave maritime şi fluviale, îngrăşăminte şi furaje etc.), China – creştere de 45,15% (accesorii auto, îngrăşăminte chimice, echipamente energetice, anvelope şi produse din cauciuc, vinuri), Canada – creştere de 3 ori a exporturilor (321%) (maşini şi aparate electrice, cazane şi echipamente nucleare, componente şi părţi de avioane), SUA – creştere cu peste 61% (componente auto, îngrăşăminte chimice), Mexic – creştere cu peste 51% (anvelope, covoare, produse siderurgice diverse, instrumente optice, accesorii auto), Federaţia Rusă – creştere de 62,12% (piese componente auto, frigidere şi mobilă), Ucraina creştere a exporturilor de peste 53% (produse minerale, maşini şi echipamente electrice, autoturisme şi componente auto), Turcia creştere de 76,8% (produse minerale, produse ale industriei chimice, produse din metal, maşini şi aparate electrice, automobile şi piese auto etc.). O creştere de peste 50% a exporturilor s-a înregistrat în: Armenia (510,91%), Azerbaidjan (112,59%), Kazahstan (66,86%), Africa de Sud (99,49%), Libia (50,11%), R.S.Vietnam (74,82%), Brazilia (61,61%), .

Principalii exportatori în cadrul U.E.

au fost AUTOMOBILE-DACIA, NOKIA ROMANIA, HONEYWELL TECHNOLOGIES SARL, OMV PETROM, DAEWOO-MANGALIA HEAVY, FLEXTRONICS MANUFACTURING, CONTINENTAL AUTOMOTIVE, PHILIP MORRIS ITALIA, ALRO SA, ROMPETROL RAFINARE. În afara U.E.: ARCELORMITTAL GALATI, ROMPETROL RAFINARE SA, NOKIA ROMANIA, RENAULT INDUSTRIE ROUMANIE, AUTOMOBILE DACIA, OMV PETROM, PETROTEL LUKOIL SA PRAHOVA, STX RO OFFSHORE TULCEA, HOLZINDUSTRIE SCHWEIGHOFER, AZOMURES SA.
Importurile continuă să fie alcătuite, pe de o parte, din bunuri de investiţii sau produse industriale de completare pentru industria românească ( 66,2%) şi, pe de altă parte, din energie (10,1%) şi materii prime şi materiale (16,7%). Produsele agricole au reprezentat 7% din importuri, comparativ cu 6,3% din exporturi. Orientarea geografică a importurilor nu a înregistrat o modificare majoră, pe primele cinci locuri rămânând Germania, Italia, Ungaria, Franţa, şi China cu peste 48% din importuri; Federaţia Rusă, important furnizor de materii prime, reprezintă 4,72% din importuri.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns