În mai multe oraşe germane s-a înregistrat în 2011 o creştere a prezenţei unor bande organizate de delincvenţi şi cerşetori care provin mai ales din România şi Bulgaria, transmite Deutsche Welle (DW) într-un amplu articol publicat în ediţia online în limba spaniolă de vineri.
De exemplu, scrie sursa citată, în Piaţa Catedralei din Koln numeroşi cerşetori români, tăcuţi şi nemişcaţi precum statuile, aşteaptă ca cineva să le arunce o monedă în căciulă, după care mulţumesc într-o germană corectă. Scenele se repetă în aproape toate oraşele germane, adaugă DW.
În Germania, cerşetoria făcută în tăcere nu este interzisă şi nici pedepsită, pentru că nu este considerată o infracţiune. Însă de multe ori cerşetorii se transformă într-o adevărată bătaie de cap pentru ordinea publică pentru că aceştia, dacă nu au succes cu cerşitul, se reorientează către furtul de portofele.
Din vara lui 2010, autorităţile germane se confruntă cu un fenomen care le era cunoscut încă din anii 1990. Este vorba despre bande de cerşetori şi delincvenţi sud-est europeni, mai ales din România, care au apărut din nou în scenă, iar unul dintre centrele preferate pentru desfăşurarea acestor activităţi este Koln.

Fii primul care comentează