Elevii claselor a VIII-a au trecut astăzi prin emoţiile primei probe ale examenului de evaluare naţionalla Limba şi literatura română. Prima zi a examenului s-a desfăşurat fără probleme. Subiectele au fost transmise şi preluate în condiţii de securitate de către toate cele 1.438 de centre de comunicare, respectiv toate inspectoratele şcolare judeţene, informează Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului.
Pentru susţinerea probei s-au înscris 223.222 de elevi din toate judeţele ţării, examenul fiind organizat în 4.973 unităţi de învăţământ. Accesul în săli al elevilor a fost permis până la ora 8.30, iar examenul a început la ora 9.00.
Centrul Naţional pentru Evaluare şi Examinare (CNEE) a elaborate zece variante de subiecte, de dificultate medie. Timpul de lucru pentru fiecare probă fiind de 120 de minute. Elevii urmează să susţină marţi proba la limba maternă si miercuri la matematică.
Primele rezultate vor fi anunţate vineri, zi în care se vor depune şi contestaţiile între orele 14-18. Rezolvarea acestora se va face în 25 şi 26 iunie, iar rezultatele finale vor fi publicate în data de 27 iunie.

Fii primul care comentează