S-a dat undă verde la dosare

Căldură, diplome, atestate şi profesori dezorientaţi. Acestea ar fi atributele care descriu prima zi a depunerii dosarelor pentru concursul de titularizare în învăţământul preuniversitar 2011.

Este vorba de tinerii absolvenţi, dar şi de mai puţin norocoşii dascăli care nu au încă un post stabil şi doresc să îşi încerce norocul şi anul acesta la concursul de ocupare a unui post în învăţământul preuniversitar.

Incepând de astăzi şi până pe data de 24 iunie, se vor colecta dosarele candidaţilor pentru “Concursul naţional de titularizare/suplinire 2011” ce va avea loc în data de 13 iulie. Informaţii despre actele ce trebuie să le conţină dosarul, precum şi lista completă a posturilor vacante pentru anul şcolar 2011 – 2012 se pot afla de pe situl inspectoratului judeţean sau direct de la sediul ISJ.

In judeţul Timiş, colectarea dosarelor este împărţită pe centre de examinare, spre exemplu candidaţii pentru catedrele de ştiinţe umaniste şi sociale îşi vor depune dosarele la Grupul şcolar de industrie alimentară Timişoara. Printre dascăli, există însă o stare de pessimism generalizată.“Posturi puţine şi salarii mici.”, stare valabilă pentru majoritatea dascălilor care speră la un post de titular în învăţământul românesc.

Prima zi a depunerii dosarelor a fost una relativ liniştită în judeţul Timiş, lumea nu s-a îngrămădit foarte mult, asta fie datorită posturilor puţine scoase la concurs şi a situaţiei de criză din învăţământul actual, fie prostului obicei românesc de a lăsa totul pe ultima zi. Recomandarea ISJ Timiş către candidaţi este să depuna dosarele pe parcurs, până pe 24 iunie, ca să nu se îmbulzească în ultimele zile, cum se întâmpla în fiecare an.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns