Accident de autocar in Spania, soldat cu 9 morti si 22 de raniti. Printre victime, o romanca.

Un grav accident de circulație s-a produs luni în orașul spanion Avila, regiunea Castilla şi Leon, după ce șoferul unui autocar plin cu pasageri a adormit la volan și a piredut controlul mașinii, informează Mediafax. Tragedia a fost soldată cu 9 morţi şi 22 de răniţi, printre aceștia din urmă numărându-se și o româncă. Aceasta locuia de câțiva ani în Spania și mergea în Serranillos pentru a susţine un interviu de angajare. Din fericire, nu a fost rănită grav. „Unul dintre pasageri, care se afla chiar în spatele şoferului, a…

Citește mai mult

Consulul general al Ucrainei, la Focsani, in urma accidentului de autocar

Consulul general al Ucrainei la Suceava, Vasil Boiechko, şi consulul Vasil Nerovni au venit, luni, la Focşani, în urma accidentului de autocar în care o femeie de 56 ani din Ucraina şi-a pierdut viaţa. Delegaţia diplomatică va merge la Crucea Roşie, unde sunt cazaţi turiştii şi apoi la Spitalul de Urgenţă Focşani pentru a vedea persoanele rănite. Am rezolvat detaliile legate de transport. Cetăţenii care nu sunt răniţi vor ajunge în Ucraina cu un autocar, iar cei răniţi vor ajunge acasă cu Salvarea. Trei cetăţeni ucraineni vor rămâne în spital…

Citește mai mult

INTERNAŢIONAL / Un autocar românesc a luat foc în Bulgaria

Un autocar românesc a luat foc duminică seară pe drumul E74 care leagă capitala bulgară Sofia de graniţa cu Grecia. În autocar nu au fost călători, ci doar trei şoferi. Nimeni nu a fost rănit. Valentin Dimitrov, directorul inspectoratului de poliţie din oraşul Pernik a declarat pentru agenţia sofiotă Focus că incidentul a avut loc între orele 20.30 şi 21.00, nu departe de localitatea Studena.

Citește mai mult

NATIONAL / Accident cu 14 morţi în Ungaria

Accident tragic noaptea trecută în Ungaria. 14 români şi-au pierdut viaţa după o coliziune dintre un microbuz şi un tir între Szeged şi Mako. Din estimările poliţiei, se pare ca trei victime erau copii. Accidentul s-a produs în jurul orei 23.30, după ce tirul a rupt parapetul despărţitor dintre sensuri şi a pătruns pe contrasens, lovind microbuzul. Se pare că tirul venea dinspre Arad, iar microbuzul venea de la Valencia şi mergea la Bucureşti. 14 persoane au murit iar alte două sunt spitalizate. Din primele cercetări se pare că şoferul…

Citește mai mult

ARAD / La vamă, procură notarială falsă pentru un minor

Poliţiştii arădeni au depistat un tânăr de 20 de ani care a încercat să scoată ilegal din ţară un minor, prezentând la controlul de frontieră o procură notarială falsă. Bărbatul, Raul K., în vârstă de 20 de ani, însoţit de un băiat minor, ambii cetăţeni români, s-au prezentat pe sensul de ieşire din ţară, la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, ca pasageri într-un autocar ce efectua o cursă internaţională. Conform prevederilor Legii 248/2005, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de trecere a frontierei şi o procură notarială pentru copilul…

Citește mai mult

Accident cu 15 răniţi

Duminică a avut loc un accident rutier grav după ce un tir a intrat în coliziune cu un autocar. Din primele cercetări se pare că au fost rănite nu mai puţin de 15 persoane, pasageri ai autocarului. Vina se pare că a fost a şoferului autocarului, care a intrat pe contrasens. Autocarul venea de la Drobeta-Turnu-Severin şi se îndrepta spre Slatina, pe drumul E574. În autocar se aflau 39 de persoane, membri ai Partidei Romilor, care mergeau la Slatina la întâlnirea cu deputatul Nicolae Păun. Tirul cu care a intrat…

Citește mai mult

Accident cu un mort şi 12 răniţi lângă Sibiu

Ziua şi accidentul în care este implicat un autocar românesc. După ce ieri, un autocar care venea din Spania s-a izbit foarte puternic de un camion sloven, astăzi un autocar a intrat în coliziune cu o basculantă. Totul s-a petrecut pe centura ocolitoare a Sibiului în această dimineaţă. Din primele investigaţii la faţa locului, rezultă că 12 pasageri au fost răniţi, iar şoferul de rezervă al autocarului a decedat. Autocarul implicat în accident aparţinea firmei Saiz Tour şi aduce în ţară mai multe persoane din judeţele Vâlcea şi Argeş. Accidentul…

Citește mai mult

Cinci morţi şi 23 de răniţi în urma unui accident în Ungaria

În această dimineaţă s-a produs un accident foarte grav în Ungaria, pe autostrada M70. Patru români şi un cetăţean sloven au decedat în urma impactului puternic între un tir din Slovenia şi un autocar românesc care venea din Italia spre ţară. Accidentul s-a produs pe sensul de deplasare înspre România, iar tirul şi autocarul au intrat în coliziune frontală. Accidentul s-a produs aproape de frontiera dintre Ungaria şi Slovenie, în jurul orei 4.50 în ţara vecină, sau 5.50, ora României. În urma impactului foarte puternic, şoferul tirului a decedat. De…

Citește mai mult

Drepturi pentru pasagerii care călătoresc cu autobuzul și autocarul

  După negocieri dificile, Parlamentul European s-a pronunţat – pe 15 februarie – în favoarea unui regulament privind drepturile pasagerilor care călătoresc cu autobuzul şi autocarul. După transportul aerian, feroviar şi naval, transportul rutier va beneficia, de asemenea, de un set specific de drepturi ale pasagerilor, completându-se astfel cadrul juridic pentru utilizatorii tuturor tipurilor de transport la nivelul UE.  Pasagerii care călătoresc cu autobuzul și autocarul, în special cei cu dizabilităţi sau cu mobilitate redusă, se vor bucura de drepturi noi care îi vor proteja în călătoriile lor, oriunde pe…

Citește mai mult