Sâmbătă, Timişoara baschetbalistică se pregăteşte de sărbătoare cu prima confruntare dintre BC Timişoara şi BC Timba. Până acum, Timba a mai jucat doar contra echipei secunde a alb-violeţilor în eşalonul secund.
Galben-negrii au îndeplinit obiectivul de patru victorii pentru tur odată cu victoria contra echipei din Miercurea Ciuc şi pot privi acum mai relaxaţi seria de foc rămasă până la finele turului. Pentru urşi urmează meciul cu BC Timişoara, iar apoi confruntările cu CSU Ploieşti şi Gaz Metan Mediaş, echipe cu un bilanţ mult mai bun în acest tur de campionat. Fireşte, Timba are ambiţia să joace bine în faţa concitadinei, intr-un derby în care deşi orgoliile nu sunt mărturisite, cu siguranţă există. Mă aştept în primul rând la o sală foarte plină, la un joc spectaculos. Ştiu că suntem la polii opuşi ai clasamentului, ei se bat pentru locurile fruntaşe, noi pentru alte idealuri. Sper să facem un joc bun, obiectivul nostru este să mulţumim spectatorii care vin la sală. Nu rezultatul este important pentru mine în acest meci, bugetele sunt diferite, dar bineînţeles că avem si noi speranţele noastre. Jucătorii sunt motivaţi bineînţeles, este un joc dintre două echipe din acelaşi ora. Vom încerca să nu intrăm cu trac pe teren, a declarat antrenorul Bogdan Murărescu. În acest moment, BC Timişoara este pe locul 7, cu 19 puncte, dar trebuie luat în seamă că alb-violeţii au un meci mai puţin, din pricina partidei amânate cu Ploieştiul. Leii din Banat au trei înfrângeri, la acest capitol fiind superiori doar orădenii, cu doar un meci pierdut. Timba se află de mai multe etape pe locul 13, cu patru victorii şi opt înfrângerii.
Cei de la Timba nu au rupt gura târgului în acest tur de campionat. Bugetul destul de redus a fost principala problemă a nou-promovatei, care se va lupta anul aceste în play-aut la primăvară. Antrenorul galben-negrilor recunoaşte valoarea individuală superioară a celor de la BC Timişoara şi are doar cuvinte de laudă pentru noul antrenor devenit principal, Srdjan Jovanovic. De asemenea, Bogdan Murărescu punctează că scăderea tensiunii din tabăra adversă odată cu demisia lui Predrag Badnjarevic va fi un avantaj în plus pentru BC Timişoara. Ei au jucători foarte valoroşi şi nu ştii pe ce să te axezi în a-i opri. Noi trebuie să riscăm, şi vom risca clar pe anumite aspecte. Dacă ne va ieşi, va fi extraordinar. Văd că atmosfera e bună, s-a mai destins, au un antrenor bun, Srdjan Jovanovic a fost un jucător bun, a evoluat la echipe puternice, în Euroligă. Din punctul meu de vedere şi al cunoştinţelor baschetbalistice, nu s-a schimbat nimic, ci doar atmosfera în bine. Au un joc bun şi o bancă mult mai lungă. Ca să câştigăm noi trebuie să se alinieze multe astre, a punctat Murărescu.
Pidi Czmor şi Alexandru Mihuţi, în trecut lei, acum în tabăra urşilor
La BC Timba evoluează acum doi jucători care în urmă cu un purtau echipamentul alb-violet. După 14 ani petrecuţi la Elba, respectiv BC Timişoara, Petru Czmor s-a „mutat” la concitadină, pe care a ajutat-o să promoveze. Pidi spune că va meciul de sâmbătă va fi special pentru că va fi un joc în deplasare, dar tot în propria sală, datorită faptului că BC Timişoara va fi organizatoarea. E un meci greu, pentru că jucăm în deplasare (râde). Sperăm să fie un meci frumos, cu sala plină, să facem o figură frumoasă, iar dacă se poate, să şi batem. E prima dată când experimentez aşa ceva, tot acasă vom fi, în sala aceasta mă antrenez de 15 ani. Eu sunt prieten cu toată lumea de la BC Timişoara, dar pe teren vom fi adversari. Ei au fost mai mulţi plecaţi, nici nu i-am văzut până acum, păstrăm distanţa şi ne aruncăm priviri urâte, a glumit Czmor, baschetbalist care a evoluat doar pentru echipe din oraşul natal, Timişoara. În această vară, pivotul Alexandru Mihuţi a decis şi el că e nevoie de o schimbare şi a acceptat oferta urşilor. La fel, şi Mihuţi spune că despre prietenia cu foştii colegi, dar care se va transforma în rivalitate sâmbătă. Pivotul recunoaşte valoarea avdersarului, dar spera ca meciurile din EuroChallenge să îi fi obosit pe lei. Sper să ne facem noi un meci uşor, pentru că jucăm cu o echipă care şi-a găsit ritmul, jucăm în Timişoara şi sperăm ca în ciuda vremii să vină un public numeros. Jocul colectiv ne-ar ajuta, altfel nu ştiu cum am reuşi să trecem peste ei. Sezonul acesta ei au o echipă mult mai bună decât anul trecut, omogenitatea e mai mare la ei, fiind al doilea an împreună. Cred că lor le va fi mai greu deoarece au jucat şi în EuroChallenge, a declarat Alex Mihuţi.
foto: facebook.com/BcTimba

Fii primul care comentează