Bunicul a cumparat casa de la generalul Pasalega.
Era inspector financiar. In casa locuiau el, bunica, mama. Apoi a venit comunismul.
4 camere. Prea mult spatiu. Sufrageria, 5 pe 5, a fost data unui chirias. Fostul Director al Finantelor pe regiunea Goltenia. Barbescu. De unde a cazut. Si unde a ajuns. Cu sotia.
Apoi a venit tata. Apoi am venit eu.
Le spuneam Badiotul si Badiata. Bateam la usa lor, si asteptam. Iesea unul dintre ei. Si imi dadea o bomboana. Nu aveau copii. Badiata suferea de plamani. Se sufoca. Era mica si fragila. El, un colos. Inalt. Putin aplecat. Jucau carti. Era tot ce le mai ramasese din tabieturile de odinioara. Erau zile in care veneau musafirii. Lumea buna a vremii de dinainte. Jucau toata noaptea. Se fuma. Nu se mai jucau sume mari, poate. Nici nu stiu pe ce jucau.
Bunicul se certa cu Badiotul. Nu se sufereau. Ar fi trebuit sa se inteleaga. Lucrasera, doar, amandoi, in finante. Sa pleci, spunea unul. Nu plec, spunea celalalt. Si legea tinea cu cel mai slab. Cu chiriasul.
Totusi, daca voiai sa plece, trebuia sa –i gasesti o locuinta pe care sa o accepte. Tata i-a gasit. In spatele fostei case Tuculescu, din parcul Teatrului. Au acceptat. Si au plecat.
Am aflat apoi ca Badioata a murit. De plamani.
Badiotul a ramas singur. A murit batran si bolnav, in mizerie. Asa mi-a spus cineva.
Nu stiu cine, si din ce, si unde, i-a inmormantat.
19 decembrie 2013
Fii primul care comentează