Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, că înainte de validarea actualilor parlamentari şi de învestirea Guvernului Victor Ponta, a cerut şefilor SIE şi SRI să verifice dacă sunt incompatibilităţi în rândul senatorilor, deputaţilor şi miniştrilor, iar răspunsul a fost negativ.
„Înainte de validarea parlamentarilor, înainte de prezentarea Guvernului, imediat ce am aflat lista Guvernului, au fost chemaţi şefii ambelor Servicii care ţin direct de CSAT, SIE şi SRI şi întrebaţi şi puşi să verifice imediat dacă există vreo incompatibilitate, asta însemnând ofiţer acoperit printre miniştri sau parlamentari. Răspunsul ambelor Servicii a fost „Nu”. Deci, nu există incompatibilităţi. Aşa că poate să-şi spună ei ce şi-or spune”, a afirmat preşedintele, la B1 TV, întrebat cu privire la recentele discuţii apărute în presă legate de ofiţeri sub acoperire.
Preşedintele a spus că dacă ar fi fost găsite incompatibilităţi ar fi informat Senatul, Camera Deputaţilor şi premierul.


Fii primul care comentează