Parlamentarii din comisiile reunite de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au adoptat pe articole, marţi seară, proiectul legii bugetului de stat pe anul 2012 în forma textului elaborat de Guvern.
La dezbaterile care au durat peste patru ore, din partea Ministerului de Finanţe au participat ministrul Gheorghe Ialomiţianu şi secretarul de stat Gheorghe Gherghina.
Amendamentele propuse de deputaţii şi senatorii Opoziţiei la mai multe din cele 48 de articole ale legii bugetului de stat pe 2012 au fost respinse. Miercuri urmează să se rediscute un amendament propus de deputatul PSD Viorel Ştefan la articolul 18 din proiectul de act normativ.
Social democratul solicită introducerea unui nou articol de lege care prevede ca alocarea resurselor bugetare către unităţile administrativ teritoriale pentru finanţarea lucrărilor de investiţii în infrastructură să se facă în următoarea ordine: achitarea facturilor restante, asigurarea cofinanţării proiectelor cu finanţare nerambursabilă din fonduri europene, asigurarea fondurilor pentru investiţiile începute şi pentru cele noi. În cadrul dezbaterilor, senatorul Dan Radu Ruşanu (PNL) şi deputatul Petre Petrescu (PSD) au cerut în mai multe rânduri ca votul dat la articolele de lege pe care Opoziţia dorea să le introducă în lege şi la amendamente să fie consemnat pe listă nominală, propunerea fiind acceptată.

Fii primul care comentează