
„Urşii” au pierdut pe terenul celor de la CSM Bucureşti, la scorul de 91-84. Timba a început foarte prost meciul, iar elevii lui Hristu Şapera şi-au luat un avantaj considerabil din primele două sferturi, pe care oaspeţii nu l-au mai putut depăşi.
În primele sferturi, timişorenii nu s-au regăsit, astfel că CSM Bucureşti s-a impus cu 24-13, respectiv 32-20. Apoi, galben-negrii au evoluat mai convingător, iar sferturile al treilea şi al patrulea s+au terminat 20-22, respectiv 15-29. Prea târziu însă pentru a mai putea emite pretenţii. Martinic şi Shepherd au „rupt” coşul vineri, cu 31, respectiv 30 de puncte în contul gazdelor. La Timba Glynn, Milovic şi Johnson au marcat câte 14 puncte, Stojakovic şi Kickingstallionsims câte 12, iar Huckaby 9.
Fii primul care comentează