„Panterele roz” au pierdut meciul cu rivala de la nord de Mureş la scorul de 67-50. Timişorencele au jucat doar cu Bianca Blanaru pivot, după accidentarea Adinei Stoiedin, iar arădencele au jucat destul de slab comparativ cu parcursul bun din Liga Europei Centrale.
Elevele lui Dan Ionescu au condus în primele cinci minute ale meciului, având avansul de 5-0, respectiv 10-6. Arădencele însă au revenit la 10-12 pe tabelă după o triţă a lui Givens, iar apoi au luat un avans până la sfârşitul primului sfert, încheiat 15-23. Liderul de pe tabelă nu s-a modificat în sfertul secund, iar la pauză ICIM-ul conducea cu 39-30. Sfertul al treilea a consemnat greşeli majore din partea ambelor echipe. După 26 de minute de joc, bănăţencele se apropiaseră la 38-42 de oaspete după o triţă a lui Antoinette Thompson. Din păcate, fetele de la Danzio nu au putut mai mult, iar în sfertul patru diferenţa s-a mărit în favoarea galben-albastrelor. Tiffany Brown a fost cea mai bună marcatoare, cu 19 puncte, Biljana Pesovic a marcat 9 puncte şi a făcut 13 recuperări, Antoinette Thompson a înscris 7 puncte, iar Marta Fodor 6. De la Arad, Chrissy Givens a făcut double-double cu 22 de puncte şi 14 recuperări, iar Kari Laplante a marcat 10 puncte.
A fost onorabil din prisma rezultatului, dar nu trebuie să uităm că a fost un meci disproporţionat ca şi gabarit noi am avut un singur jucător sub panou. Este un rezultat normal, trebuie să fim realişti. Baschetul în mod normal se joacă cu oameni mari, astăzi n-am avut, asta este, a declarat antrenorul Dan Ionescu.
Nu cred că se punea problema rezultatului, m-a nemulţumit totala lipsă de combativitate a jucătoarelor mele. Nu poţi să le scot din cap că atunci când joci cu o echipă mai slabă trebuie să fie la fel de agresive şi atente. Într-adevăr, astăzi Timişoara nu a avut pivot şi este foarte greu să joci. Noi am jucat cu o echipă fără pivot dar nici pivoţii noştri nu s-au descurcat, a declarat antrenorului Aradului, Dan Moraru.

Fii primul care comentează