Mesaj de felicitare cu ocazia aniversarii Zilei Nationale a Romaniei

”Mesajul de felicitare al domnului preşedinte Obama face referire la misiunile României în Afganistan şi nu este puţin lucru. Cu toate ocaziile cuvintele pe care înalţii oficiali ai statelor partenere le adresează ostaşilor români sunt cel puţin măgulitoare şi am vrut să vă spun acest lucru, nu doar din politeţe”, le-a spus Traian Băsescu, militarilor români, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Băsescu a avut sâmbătă, cu ocazia Zilei Naţionale a României, o videoconferinţă cu militarii români aflaţi în teatrele de operaţii din Afganistan şi de pe Fregata ”Regele Ferdinand” din Golful Aden.

Secretarul de stat american Hillary Clinton a transmis tuturor românilor, în numele preşedintelui Barack Obama şi al poporului SUA, cele mai bune urări cu ocazia aniversării Zilei Naţionale a României, 1 decembrie, într-un mesaj difuzat pe site-ul Departamentului de Stat al SUA.

Statul român ”a fost fondat pe principiile democratice ale libertăţii şi egalităţii, care sunt valorile comune din centrul relaţiei noastre. Astăzi, noi ne bazăm pe România ca un aliat puternic, deoarece conlucrăm pentru a susţine stabilitatea şi prosperitatea Afganistanului, integrarea euro-atlantică a vecinilor dumneavoastră din Balcani şi securitatea globală prin cooperare extinsă în domeniul întăririi legii”, a afirmat Hillary Clinton.

”În afară de legăturile îndelungate, semnarea în acest an a unor acorduri de parteneriat strategic şi apărare antirachetă marchează un nou capitol în relaţiile noastre de durată şi aşteptăm cu nerăbdare să găsim noi modalităţi de a conlucra”, a menţionat responsabilul american, în mesajul adresat românilor cu prilejul Zilei Naţionale.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns