BCM Danzio tinteste o noua victorie in campionat

„Panterele roz” au trecut de seria de meciuri dificile din campionat şi mai au de disputat două etape din tur până la pauza de sărbători. În acest  sfârşit de săptămână, timişorencele au deplasare la Olimpia Braşov.

Elevele lui Dan Ionescu ţintesc o nouă victorie în acest meci. Până acum, echipa are 5 înfrângeri şi şapte victorii. Bănăţencele au pierdut cu Alexandria, Sportul Studenţesc, Târgovişte, Satu Mare şi ICIM Arad şi ocupă acum locul 7, cu 19 puncte. Echipa din Timişoara speră să obţină încă două victorii din meciul de la Braşov şi ultima partidă de pe teren propriu cu Universitatea Oradea. Adversarul de sâmbătă stă mult mai prost în clasament, ocupând locul 11 cu 16 puncte. Totuşi, braşovencele au reuşit să învingă echipa din Alexandria şi Sportul Studenţesc, echipele care au înfrânt Danzio în acest tur. Liderele braşovencelor sunt Melanie Thornton la puncte, Biljana Stjepanovic la recuperări şi Gabriela Cursaru la pase decisive. Partida va fi penultima din acest an pentru „panterele roz”, deoarece cei de la CSM Târgovişte au cerut amânarea meciurile din sferturile de finală ale Cupei României, din pricina meciurilor din Euroliga feminină. BCM Danzio joacă sâmbătă la Braşov de la ora 11.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns