Mă aflu în faţa celei de a doua cărţi semnate de Ion Marin Almăjan, care apare în „Bibliotheca Banatica”, ceea ce constituie, desigur, o dovadă de ataşament a autorului lor faţă de provincia căreia îi aparţine biografic şi cultural şi al cărei specific a izbutit, alături de alţi confraţi dăruiţi, să-l impună în spaţiul naţional. Amândouă au caracter documentar, cea dintâi adunând reacţiile, adunate în timp, ale criticilor literari faţă de scrisul lui I. M. A., iar aceasta conţine scrisorile primite de el de-a lungul unui şir apreciabil de ani de la corespondenţi situaţi preponderent în mediul literar românesc, dar şi străin (italian, grecesc etc.). Sunt două iniţiative pe care mă grăbesc să le elogiez, întrucât se plasează într-un context dominat de cu totul alte preocupări decât aceea de a transmite contemporanilor, însă mai cu seamă viitoarelor generaţii informaţii care altfel, poate, s-ar pierde. Ar fi util şi, aşadar, bine ca, ajuns la o vârstă îndărătul căreia s-au strâns multe amintiri, scriitorul nostru să ia în considerare şi o lucrare memorialistică, pentru a întregi astfel o trilogie ce va constitui un preţios instrument de lucru pentru cei interesaţi profesional şi o sursă de informaţii inedite despre viaţa literară şi culturală a unui loc şi a unei epoci pentru cei dornici să le cunoască.
Scrisorile din volum au autori de vârste diferite şi cu notorietate de asemenea inegală, dar toate conţin date şi opinii cu caracter personal, ceea ce le conferă şi un anume aer confesiv. La fel diferă şi stilul în care au fost redactate, varietăţile acestuia mergând de la cel strict convenţional la cel încărcat metaforic. Un suflu emotiv străbate epistolele scrise de confraţii bănăţeni (Pavel Bellu, Paul Miclău, Traian Iancu, de pildă), între care excelează prin valoare literară cele ale lui Gheorghe Azap, inepuizabil în dexteritatea de a evita locul comun. Nu lipsesc epistolierii de renume, Augustin Buzura, Titus Popovici, Mihai Ungheanu etc. şi nici colegii timişoreni, precum Anghel Dumbrăveanu, Mircea Şerbănescu ori univesitarii G. I. Tohăneanu, Ştefan Munteanu, Vasile Şerban. Ar fi potrivit ca cineva să cerceteze motivaţia scrisorilor trimise lui Ion Marin Almăjan, care, şi ea, se întinde de la interese editoriale şi redacţionale până la circumstanţialele felicitări.
Ar fi nedrept însă să se întocmească vreun clasament al interesului pe care scrisorile acestea îl pot trezi la cititor, căci toate conţin informaţii demne de reţinut, e drept însă că din perspective distincte.
Am citit acest volum de corespondenţă cu sentimente contradictorii. Pe de o parte, m-am simţit recompensat intelectual şi estetic de conţinutul lui. Pe de altă parte, nu am putut ocoli deziluzia că, într-un viitor din păcate nu prea îndepărtat, astfel de culegeri nu vor mai fi posibile pentru simplul motiv că „progresul” tehnologic din domeniul comunicării va asasina frumoasa deprindere a epistolarelor, scrise pe hârtia ce permite performanţele retorice şi stilistice şi mă gândesc, nu fără îngrijorare, cum ar arăta un volum de e-mail-uri şi de s. m. s.-uri, presupunând că astfel de texte vor fi salvate de destinatarii lor.
Lăsând însă asemenea îngrijorări pe seama celor ce vor veni, închei asigurându-l pe cititorul cărţii de faţă că va avea toate motivele să o deschidă şi să o citească până la capăt, spune domnul profesor universitar doctor Crişu Dascălu.
Fii primul care comentează