Chipul marelui om de cultură Mihai Eminescu, întipărit în piatră, marmură, bronz, în sare la Slănic Moldova – „nemuritor și rece”, sfidează de pe soclu trecerea anilor și ne privește de sus ocrotitor, de pe întreg cuprinsul țării, din cele mai mari sau mai mici localități, întru apărarea limbii, identității și ființei noastre naționale.
La 11 octombrie 2025, se împlinește un veac de la dezvelirea bustului marelui nostru poet național, Mihai Eminescu, în orașul bănățean Sânicolau Mare, într-o manifestare de amploare și de emoționantă însuflețire. Scriitorul și editorul revistei de cultură „Primăvara” din Sânicolau Mare, Teodor Bulza (Theodor Bucurescu) scrie despre acest eveniment în coloanele revistei, dar în anul 1941, tipărește lucrarea cu titlul „Comoara din Sânicolau Mare”, unde consideră că acest bust al lui Eminescu este într-adevăr o comoară, a doua după cea de aur găsită aici în anul 1779 și dusă la Muzeul de Istorie din Viena.
Acesta afirmă: „A doua strălucită și neprețuit de scumpă comoară nu numai pentru Sânicolau Mare, ci și pentru întreg Banatul nespus de valoroasă, iar pentru întreaga țară și neamul românesc de o deosebit de mare importanță este Monumentul lui Mihai Eminescu, desvelit la 11 Octombrie 1925 în fața gimnaziului, cel dintâiu monument ce s-a ridicat lui Eminescu în provinciile alipite și al treilea din întreaga țară. Pentru noi, cei care am cheltuit cu drag 5 ani de muncă în gazeta Primăvara, pentru ca să înfăptuim aceasta, cea mai frumoasă satisfacție am primit-o cu ocazia desvelirii, prin graiul nemuritorului Octavian Goga”.
Desigur, poetul pătimirii noastre, Octavian Goga, în cuvântul său din partea Academiei Române, saluta inițiativa bănățenilor, preocuparea lor pentru o astfel de valoroasă realizare prin care aduc cinstire lui Eminescu, acum „când alții aleargă după zgomotul zarafilor d-voastră vă cereți în tăcerea unui templu, când alții se lasă ispitiți de valul bucuriilor deșarte, d-voastră zidiți un altar” și mai spunea acesta, adresându-se mulțimii, că: „O graniță se păzește sau cu un corp de armată sau cu statuia unui poet legată de inimile tuturora”.
Ideea pentru această lucrare sculpturală a pornit din inițiativa prof. Theodor Bucurescu de la Gimnaziul din Sânicolau Mare, prin anul 1920 și s-a realizat cu sprijinul ministrului Cultelor de atunci, Alexandru Lepadatu, cu ajutorul unei colecte de la populație (ministru a deschis lista, donând 600 de lei, salarul său pe trei luni), cu donații făcute de CFR și mai multe bănci. Lucrarea a fost realizată de sculptorul Ion Dimitriu-Bârlad din București, turnată în bronz la Fabrica și turnătoria artistică V. Rășcanu din București, așezată pe un soclu de granit, în total are înălțimea de 4 metri.
A fost amplasată în fața Gimnaziului din Sânicolau Mare (acum poartă numele Theodor Bucurescu) și a fost dezvelită la 11 oct. 1925 sub patronajul Academiei Române, al Asociației culturale „Astra” din Sibiu, Ministerului Cultelor, al Societății Scriitorilor din București. Au ținut alocuțiuni: Octavian Goga din partea Academiei, Vasile Goldiș de la „Astra” Sibiu, Ion Minulescu, director general în Ministerul Cultelor, Liviu Rebreanu, din partea Societății Scriitorilor Români din București.
Bustul lui Eminescu a fost sfințit de protopopul Ștefan Cioroianu din Comloșu Mare, alături de alți 5 preoți, cu apa sfințită adusă din râul Iordan de către prof. Matei Igriș, pelerin în aceste locuri sfinte. Sărbătoarea s-a prelungit până târziu în noapte, ea a continuat cu un program de cântece corale, un concurs între coruri, o tombolă literară și un banchet pentru 1000 de persoane, ținut în curtea hotelului „Vulturul Negru” din oraș.
Monumentul de la Sânicolau Mare este cel dintâi care s-a realizat după înfăptuirea României Mari.
