Bănăţanu
Bănăţanu o fost fruncia,
El nişi astădz coada nu-i,
Că până şî-n America
Să cunoaşcie fala lui.
Ţarina la el e-o mină:
Cât cie uiţ, dă aor îi.
Bun dă lucru bănăţanu-i,
Tot fala românului.
L-or spart ruşî,
Nu în doauă,
Nişi în tri şî nişi în patru,
Ci în noauădză’ şî noauă . . .
I-or luat avierea toată:
Marve, caii şî coşia,
Că, bolândz şî fără mincie,
N-or şciut să-i ia omenia.
L-or suit în bou -vagoanie
Şî l-or dus în Bărăgan,
Dar o doviegit şî-acolo
Şie-i mincia dă bănăţan.
Hărnişia n-or putut-o
Să i-o-năbuşă dăloc,
Ungie el îş pune mâna,
Dumniedzău pune năroc .
Să cugetă cum îi în lume
Zălile înciep să scadă şî nici toamna nu-i geparce;
O trecut altă negeie, alţ copii înciep la carce.
Vremea să petrece mâlcom cu tic-tac şî nu nie iartă,
Nie mai pune-un an în cârcă şî, încet, încet nie poartă
Tăt năince, înăince, nici o dată înapoi.
Numa gândurile noaşce ş-amincirile gin noi
Nie pot facie ca în urmă să privim ca p-o fereastă,
Să mai răscolim trecutu şî ce-o fost cu viaţa noastă.
Uica Laie stă ge strajă, cugetând în micea lui;
Când zâmbeşce, când să-ncruntă, după farba gândului.
După întâmplaria aia, când o prins lotru la hoară,
O-nţăles că-i trăbă cânie, ca nici capu să nu-l doară.
Ş-o crescut un căţălandru care-acuma-i ca un leu.
Nu poace să scoată nima ge la fi rmă v-un tuleu,
Să umble pă la hambarie, la depozit, nici poveste,
Fin-că Leu facie rondu, latră ca să dea ge veste,
Să sloboage ca niebunu, rupe, sere la bătaie
Şî nu lasă gin cie pringe, pân nu-i spunie uica Laie.
Nopţâle-s cu lună plină, să arată toamnă lungă;
Rândunica-nvaţă puii pântru zbor, ca să agiungă
Tăţ cu binie-n ţări mai calge, unge-ntruna îi tăt vară,
Oare cie le-ngeamnă-ncoace ge să-ntorc la primăvară?
Binie, înţălăg, că iele nu samănă, da culeg.
Foto: Loredana Bradea