Se știe că în prezent, în toate țările europene se circulă, pe autostrăzi, cu 150 kilometri la oră.
Câteva țări, însă, vor să ridice limitele de viteză pe autostrăzi, în vederea fluidizării circulației. În acest grup, se include Austria, Cehia fiind chiar mai hotărâtă, și-a propus ca această implementare să se producă încă din vara acestui an.
De asemenea, Italia este la fel de decisă să facă acest pas, în schimb Germania rămâne în expectativă, întrucât nu este convinsă că viteza sporită va fi și în folosul conducătorilor auto.
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest – Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 în Regiunea Vest și primăriile din localitățile Ciacova (Timiș), Călan, Petrila (Hunedoara), Ineu și Vinga (Arad) au semnat astăzi, 21 februarie 2019, contracte […]
Comisia Europeană a confirmat, vineri, că România va beneficia de o rată a cofinanţării de la Uniunea Europeană de 95% pentru cinci programe operaţionale, aferente fondurilor structurale. Programele respective sunt ”Creşterea competitivităţii economice”, ”Transporturi”, ”Mediu”, […]
Noul antrenor al echipei de handbal a venit încrezător la primele antrenamente cu alb-violeţii. Czari spune că vrea să îmbunătăţească lacunele din jocul Politehnicii şi speră la finele sezonului să îi ducă pe timişoreni pe […]