Un om dorea sa fie primit in Clubul Divinitatilor. Nu ca ar fi vrut cu tot dinadinsul, dar baga de seama ca pe cei care nu erau membri ii lovea ba razboiul, ba gripa porcina, ba gripa aviara, ba cate si mai cate scandaluri si necazuri, ba era sinucis. Asa ca facu o cerere si astepta.
Sosi la el in vizita un imputernicit cu primirea noilor membri. Dadu o raita prin casa omului, si prin curte, apoi il intreba:
– Mosii ai?
– Am.
– Daca vrei sa devii membru, trebuie sa le donezi Clubului.
Tablouri ai?
– Am.
– Daca vrei sa te bucuri de calitatea de membru, trebuie sa le dai Clubului.
Bijuterii de familie ai?
– Am.
– Daca vrei sa ajungi membru, trebuie sa renunti la ele, in favoarea Clubului.
Omul semna un act de renuntare la toate bunurile lui de valoare, si imputernicitul ii spuse:
– De acum esti mebru cu drepturi depline al Clubului Divinitatilor. Esti primit, si poti sa muncesti in Club. Dar sa ceri cat mai mult pentru ce ti se da sa faci. Altfel, strici piata Divinitatilor.
– Dar cum sa cer eu mult pentru munca mea, cand cei care ma angajeaza vad ca sunt muritor de foame, si ma platesc ca atare?
– Mai omule, tu cere-i mult, si spune-i si pentru ce: Pentru ca tu ai de recuperat intr-o singura generatie mosiile, tablourile si bijuteriile de familie pe care tot neamul tau le-a facut intr-o istorie intreaga!
PS. Orice asemanare a Divinitatilor cu Marile Puteri, a Clubului Divinitatilor cu orice Spatiu, si a valorilor cu orice valori nationale, este un atac la adresa valorilor divine, si va fi tratat ca atare.
4 martie 2013
Fii primul care comentează