
Marile magazine, în speţă supermarketurile şi mallurile, folosesc tot felul de tertipuri pentru a-şi convinge clienţii să cumpere mai mult. În această goană după vânzări, nici muzica nu a rămas neexploatată. Ceea ce auzim în timp ce ne facem cumpărăturile ne influenţează atitudinea de consum, spun specialiştii.
Poate vă întrebaţi de ce marile magazine difuzează în special muzică lentă. Ei bine, acest lucru nu este întâmplător. S-a constat că muzica alertă, ritmata, îi face pe cumpărători să se grăbească, şi, astfel, să cumpere mai puţin. Din contră, muzica lentă îi face pe oamenii din magazine să fie mai atenţi, să studieze mai bine marfa şi să constate că poate nu le-ar mai strica alte câteva produse în plus în coş. De asemenea, muzica clasică îi face pe oameni să achiziţioneze mai mult, comparativ cu muzica pop romantică.
Anda Deliu
Fii primul care comentează