De foarte multe ori auzim destui conaționali, mai ales de vârsta a treia care au destul timp liber pentru observații și constatări, evocând nostalgic vremi trecute și încheind cu o formulă invariabilă și aproape sacramentală: „Era mai bine înainte!”- acel înainte însemnând desigur perioada anterioară Crăciunului din 1989.
Dacă li s-ar cere să motiveze DE CE, ar avea puține argumente convingătoare, majoritatea plângându-se de actuala stare de provizorat, de proasta funcționare a unor instituții (mai ales cu rol coercitiv și legislativ- administrativ), de nesiguranța locurilor de muncă, de imposibilitatea de a prevedea ce le rezervă viitorul și, mai cu seamă, de mass-media care a otrăvit climatul informațional cu știri alarmante și false, trivialități, propagandă mincinoasă și tot felul de programe care îndeamnă la violență și al căror rezultat se vede în școli și pe stradă.
Democrația dâmbovițeană halucinantă și disfuncționalitatea instituțiilor statului, aproape în totalitate, le-a zdruncinat încrederea în prezent și de aceea par să se refugieze în trecut. Spun că DOAR PAR SĂ REGRETE și nu regretă cu adevărat pentru că , oricât ar fi devenit de amnezici, nu cred că nu-și mai aduc aminte cât de mult „iubeau” regimul la parastasul căruia s-au bucurat în decembrie 1989. Uitarea temporară a fost alimentată, cu certitudine, de marile dezamăgiri care au venit după aceea.
Și eu, ca de altfel toți compatrioții noștri rămași acasă ori plecați în cele patru vânturi, sunt la fel de nemulțumit și dezamăgit, dar starea acesta nu ne legitimează să regretăm ceea ce atunci condamnam. Să nu cădem la mintea conului Leonida din farsa lui Caragiale care aplauda avantajele pe care i le-ar putea oferi Republica, dar vrea să beneficieze în continuare și de drepturile care i se cuvin „după legea a veche”. Judecățile de valoare trebuie să fie obiective, nealterate de sentimente momentane, indiferent de natura lor.
Cred că nostalgia după timpuri și trecute și apuse este legată mai degrabă de vârste anterioare (copilărie, tinerețe, maturitate) când suportam mai ușor și momentele nefavorabile pentru că speranțele, deseori romantice, nu erau umbrite de neajunsurile vârstei a treia.
P.S. Toți considerăm copilăria vârsta lipsită de griji și necazuri, pentru că ne amintim numai ce era frumos atunci, dar am uitat supărările și nemulțumirile pricinuite de interdicțiile impuse de părinți, supărări care ne făceau să dorim să ajungem mari și să decidem noi pentru noi.
Gh.I.Ciulpan
