O, toti cameleonii lumii, intr-un taler,
In tara mea, consuma numai aer!
Si pe acesta, din atat de tern,
Doar il purifica, creand valori, etern!
O, nu vezi mari paduri, sub ei, cum cresc?
In trilul mondial, si ingeresc?
Nu simti izvoare rasarind, paraie,
Si primaveri pe fiecare foaie?
Nu bei doar mustul limbii de secure,
Si fagurii din zorii bucuriei,
Si Vesniciei nu pasti iile de mure,
Si nu te-mbeti de viata Romaniei?
Nu canta pasarelele-n serviciu?
Racori de prin poiene nu adie?
Au gandul, mestesugului, solie,
Nu iti ofera candide, deliciu?
Si nu consumi parfumuri, din caliciu?
Si nu sadesti doar falfairi de gene,
In care nu-i durere, nici supliciu,
Doar vieti de basm, si vis, si de poeme?
Spitalele, nu-s toate, demult, goale?
Bolnavii, bucurosi, eliberati?
Si vinovatii bolilor venale
Nu-s indreptati, voiosi, nevinovati?
Nu-i plina cupa mult prea fericirii?
Sa ai mai mult – ce biata doleanta?
Decat – spre lauda muncii si iubirii,
Sa tot traiesti – cu cugetu-n vacanta…
26 iulie 2015
Fii primul care comentează