În romanul care l-a făcut celebru – ,,Moromeții”- Marin Preda, urmărindu-și personajul care a dat numele cărții în relațiile și discuțiile cu consătenii săi, a realizat o scenă în care Ilie Moromete îi dă o replică remarcabilă celui care încearcă să-l convingă că rebelul Țugurlan, de care fuse jignit în fața celor adunați în Poiana fierăriei lui Iocan, l-ar fi înjurat cândva și pe Moromete: – Nu, pe mine m-a combătut, aia e altceva !
Rememorez scena aceasta ori de câte ori am senzația că intervențiile mele ,,la obiect”, în ședințele de cenaclu, îi deranjează pe unii, atunci când sunt diferite sau chiar opuse laudelor formale care nu ajută nici opera, nici autorul.
Caragiale, cu umorul său incisiv, ne avertiza că singurele păreri sincere la ședințele de cenaclu sunt căscăturile. Știu bine că maestrul avea dreptate și, chiar dacă mă urechează de acolo de sus, risc să-l supăr întrucât atitudinea aceasta nu ajută niște autori de vârsta noastră care scriu nu pentru faimă, ci pentru bucuria de a-i bucura pe alții. De aceea și manifestă unele stângăcii care, după părerea mea, ar putea fi corijate în urma discuțiilor sincere și a părerilor la fel de sincere și competente. Personal am beneficiat de un astfel de sprijin și de aceea prin formația filologică, adică ,,prin fișa postului” sunt dator și obligat să le fiu de folos altora.
Nu vreau nici să demolez opere și autori de valoare, dar nici nu apreciez și încurajez laude nemeritate care construiesc idoli falși în loc să îndrepte neajunsuri pe care autorii, din neatenție sau nepricepere, le strecoară în cărțile lor.
Semnalarea obiectivă și competentă a unor deficiențe îi ajută pe scriitorii care au ceva de spus și fac acest lucru cu talent, dar se mai și poticnesc sau ajung la exagerări, din neglijență ori dorință de afirmare imediată. La vârsta seniorilor toți suntem ,,o apă și-un pământ”, așa că părerile sincere și, mai cu seamă motivate, nu ne aduc prejudicii care să ne știrbească popularitatea.
Cu alte cuvinte, cei care ne arată greșelile ne combat și nu ne înjură, așa cum observa pătrunzător eroul lui Marin Preda. De aceea n-ar trebui să ne temem de cei care au și alte păreri, așa cum se tem cei care au dosare de cei care le dețin acum și îi amenință cu ele când simt că le vor face concurență. Nu ne duelăm unii cu alții pentru că șansele de a pătrunde în destul de încărcata istorie a literaturii române sunt mai mult decât iluzii deșarte, ci doar exprimăm și alte păreri care nu trebuie să ducă la stări conflictuale sau animozități.
Gh. I. Ciulpan
