Noul papă este un personaj controversat. El însuşi se prezintă ca fiind papa de la „celălalt capăt al lumii”, în Argentina mulţi îl văd drept un inchizitor modern, alţii, ca pe un sfânt. Ba spală picioarele vagabonzilor, ba se baricadează îndărătul unor dogme rigide. Are o gândire deopotrivă deschisă, cât şi închistată, astfel încât, după ce lumea a aflat numele noului pontif, a avut o reacţie la fel de duală, pe cât îi este şi imaginea. Unii s-au temut ca biserica să nu ajungă din nou într-o stare medievală, alţii s-au bucurat de schimbare.
Lumea strânsă în Piazza San Pietro aştepta cu nerăbdare să-l vadă pe cel ce de-acum înainte va conduce destinele credincioşilor creştini catolici. Şi aşteptarea le-a fost răsplătită, argentinianul a apărut la fereastră. Îmbrăcat în sutana albă papală, a cărei tradiţie a fost inaugurată în cea de-a doua jumătate a veacului al XVI-lea de către Pius al V-lea, care, călugăr dominican fiind, îşi păstrase haina albă şi a făcut astfel o conexiune simbolică între nume şi veştminte. Însă, înainte de a da binecuvântarea pe care cu toţii nu doar că sperau să o primească, dar o şi aşteptau cu sufletul la gură, s-a produs primul miracol. Papa le-a cerut lor, credincioşilor, binecuvântarea.
Pentru a porni în misiunea ce i-a fost încredinţată, pentru ca să poată da binecuvântarea papală, el avea nevoie de binecuvântarea şi de rugăciunea lor. Aşa s-a întâmplat că o mulţime, în prima clipă dezorientată de această cerinţă, l-a închis în inimi, în cea de-a doua. Şi, în acelaşi timp, au căzut şi reţelele de telefonie mobilă din jurul Vaticanului – toţi vroiau să ştie cine este noul papă, care nu doar predică, ci şi practică modestia.
Fiindcă atât modestia, cât şi smerenia fuseseră uitate în vremea din urmă în Cetatea Eternă. Probleme strict mirene invadaseră până şi cele mai sfinte locuri, astfel încât doar demisia mai putea salva de la imaculare ceea ce se presupunea că nu va putea fi niciodată maculat. Fostul Papă Benedict al XVI-lea reuşise chiar să ajungă în topul persoanelor publice cu cele mai şic accesorii în anii trecuţi, iar presa internaţională dezbătea problema pantofilor săi – dacă sunt sau nu de la Prada. Asta, în treacăt fie spus, în contextul în care papa este considerat ca un urmaş legitim al Sf. Petru pe acest pământ. Ierarhii inutile şi prea multă depravare pătrunseseră în vremea din urmă într-o biserică ce, strigând că lumea se îndepărtează de ea, făcea tot posibilul să îi depărteze cu adevărat pe oameni, în care unii credincioşi păreau să fie mai credincioşi decât ceilalţi credincioşi, uitându-se astfel esenţa. De altminteri, Petru nu era nici star, nici orice altceva, ci doar un simplu pescar, care a urmat calea inimii, anume cea creştină.
Chiar şi jurnaliştii, prezenţi la prima conferinţă de presă oficială a noului papă, au fost cuceriţi pe dată. Acesta, urmând să citească o propoziţie prea alambicată şi prea plină de vorbe lipsite de conţinut („Vă adresez mulţumiri în chip special pentru serviciile calificate din zilele trecute”), a trecut la una simplă, plină de umor, care vine de la om şi ajunge de îndată la om: „Aţi lucrat ceva la asta! V-aţi ostenit nu glumă!”
Aşa se prezintă noul Papă Francisc, al cărui nume provine de la unul dintre personajele emblematice ale bisericii creştine, Francisc din Assisi. „Vreau o biserică a săracilor”, îşi motiva noul papă alegerea numelui. Însă, în spatele acestor cuvinte, se ascunde mai mult decât atât. Fiindcă franciscanii trăiau şi lucrau strict după cuvintele Domnului, fără de alte dogme. Mai mult, să ne amintim de una dintre legendele din viaţa Sf. Francisc din Assisi, conform căreia acesta ar fi fost îndemnat, în timpul rugăciunii, de Isus, răstignit pe crucea din biserica San Damiano, în felul următor: „Francisc, du-te şi reconstruieşte-mi casa, care, după cum vezi, a căzut complet în ruină.”
Însă mai este şi altă legendă despre noul Papă. Se spune că, în noaptea alegerii sale, s-ar fi plimbat pe jos, fără niciun fel de escortă, pe străzile Vaticanului, pierzându-se printre oameni, în mulţimea care încă nu avea cum să-l recunoască. Semn că este cu adevărat un om între oameni, departe de ierarhii şi de mode şi că, prin smerenie şi prin exemplu personal, va reuşi să schimbe în bine ceea ce alţii au stricat. Asta însă doar dacă şi ceilalţi vor fi capabili să înţeleagă, altminteri totul va rămâne doar o simplă încercare.
Fii primul care comentează