LUMINA CE-N TARANA NI SE ZBATE

 

Poetului Adrian Paunescu

(20 iulie 1943 – 5 noiembrie 2010)

Am fost si eu, in sala, la Craiova,

Cand compuneai si recitai pe scena,

Cand iti ieseau cuvintele din vena,

Si-nnobilai, cu un cenaclu, slova –

Cand se canta lumina din lumina,

Si un mistret cu coltii de argint

Cautat de cei ce-n visul lor, se mint,

Ii rapunea, de propria lor vina –

Si am dansat si eu o fata-n sala,

Cum se dansa – cu totii, ,laolalta,

Si am cantat o viata mai inalta,

Si m-am  mirat de inima ta goala –

Si-am ascultat colinde si balade,

Si-am inganat atata poezie,

ca tu mi-ai dat intreaga Romanie

s-o tin la piept, o noapte, cumsecade –

Si ma intorc si-acum, cand e imuna,

Pe Terra, nebunia tutelara,

In acea sala, sa mai cant din tara,

Minunea de-a ne tine impreuna –

Si chiar de nu mai esti, precum se spune,

Te vad si te aud cu toti ciracii,

Romani nascuti din slova vechii Dacii,

Punandu-ne iubirile  pe strune …

Tot invatam iubirile pe nume,

Si fara sot ne ies, sau nepereche –

Ne tot iubim, asa,dupa ureche –

O tara, o familie, si o Lume…

O limba, precum limba ta de crai,

Iubirile –n tarana ingropate,

Lumina ce-n tarana ni se zbate,

 Sau poate numai gura ei de rai….

21 martie 2013