Gestionarea deşeurilor reprezintă una dintre problemele importante cu care se confruntă România în ceea ce priveşte protecţia mediului. Aceasta se referă la activităţile de colectare, transport, tratare, valorificare şi eliminare a acestora. Practicile dobândite în gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor, moştenite din trecut, utilizate şi în prezent în România, au condus la neconformarea unui număr mare de depozite şi la depozitarea inadecvată a unor cantităţi considerabile de deşeuri care continuă să fie produse.
Seminar privind managementul deşeurilor
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş prin Centrul Enterprise Europe Network în colaborare cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş şi Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Timiş, sub egida Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş, organizează în data de 11 iunie 2013, ora 1000 , în Sala Timiş a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT din Bd. Eroi,lor de la Tisa nr.22, dezbaterea interactivă cu tema: Managementul deșeurilor
Subiectele dezbătute în cadrul conferinţei vizează:
- Cadrul legislativ naţional
- Autorizarea activităţilor cu impact asupra mediului
- Modalităţi de gestionare a deşeurilor
- Modalităţi de control şi sancţionare
- Utilizarea substantelor chimice şi a deşeurilor periculoase
- Oportunităţi de reducere a costurilor
- Eficientizarea consumului de resurse şi materiale prin ECO DESIGN (servicii de eco design pentru firme în cadrul proiectului “Danube Pie” cofinanţat prin programul CIP al UE).
La eveniment au fost invitaţi şi au confirmat participarea:
– Dna Mariana LORINCZI, Comisar Şef Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiş
– Dl. Dănuţ Mihai CEPEHA, Director Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş.


Fii primul care comentează