Născut la 29 iunie 1819, într-o familie de mici boieri, Nicolae Bălcescu.
Este cunoscut ca scriitor, istoric şi mare revoluţionar. A fost fiul pitarului Barbu sin Petre şi al “serdăuresei” Zinca Petreasa-Bălcescu. Nicolae va lua numele mamei. Mai avea doi fraţi şi două surori. Se înscrie la Lic. Sf Sava, unde este coleg cu Ion Ghica.
La 19 ani se înrolează în armată, apoi urmează 2 ani de detenţie la mănăstirea Mărgineni pentru conspiraţia Filipescu, unde i se deteriorează sănătatea. În 1843, întemeiază societatea secretă “Frăţia”. Anul următor, apare prima scriere istoică:” Puterea armată și arta militară de la întemeierea Prințipatului Valahiei și până acum” a lui Bălcescu, publicată în revista „Propăşirea” a lui Kogălniceanu şi Alecsandri.
Bălcescu mai publică în revistele vremii. De reţinut este cea mai importantă contribuţie a sa, istorică, în Revoluţia de la 1848. Astfel, în februarie 1848, participă la Revoluţia de la Paris. Şi tot în acelaşi an, susţine şi Revoluţia lui Avram Iancu. Din articolele sale amintim “Despre împroprietărirea țăranilor” și “Drepturile românilor către Înalta Poartă”, publicate în revista lui Dimitrie Blointineanu. Este exilat apoi la Paris. Aici, înfiinţează „Junimea română”, în 1851. Moare la 29 noiembrie 1852, de tuberculoză la doar 33 de ani, la Palermo. (Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro)
