Marioara Murarescu inmormantata cu onoruri militare

Realizatoarea de televiziune a fost înmormântată cu onoruri militare marţi, la cimitirul Mănăstirii Cernica de lângă Bucureşti, în prezenţa familiei, dar şi a câtorva sute de admiratori şi apropiaţi, precum şi colegi de breaslă.

Marioara Murărescu a fost înmormântată în cimitirul mănăstirii lângă părinţii ei, aceasta fiind dorinţa realizatoarei TV.

Colegii din Televiziunea Română, admiratorii şi prietenii care au vrut să-şi ia rămas bun de la fosta realizatoare TV Marioara Murărescu au putut-o face sâmbătă şi duminică, la capela Bisericii Doamna Oltea. Totodată, luni, la ora 12.00, trupul neînsufleţit al Marioarei Murărescu a fost depus la parterul clădirii Studiouri, în holul mare al Televiziunii Române.

Îndrăgita realizatoare de televiziune Marioara Murărescu a încetat din viaţă în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 66 de ani, la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti. Era bolnavă de foarte multă vreme. Anul trecut a fost supusă unei intervenţii de îndepărtare a unei tumori la coloana vertebrală dar avea și cancer mamar.

Marioara Murărescu a fost o ambasadoare a folclorului românesc, despre care obişnuia să spună că este „ceva viu, care ne reprezintă, şi prin care putem să cunoaştem neamul acesta”.

Marioara Murărescu a produs timp de peste 30 de ani „Tezaur folcloric”, una dintre cele mai longevive emisiuni de televiziune din România.

De-a lungul carierei sale a organizat numeroase festivaluri de folclor, concerte de colinde, emisiuni duplex cu Televiziunea Moldova, la Bucureşti şi Chişinău.

Anul trecut, la Salonul de carte Bookfest, a fost lansată, la editura Litera, colecţia „Mari interpreţi de folclor”, volumul I – „Maria Lătăreţu”, de Marioara Murărescu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns