Meci accesibil pentru BC Timisoara

Între două meciuri de EuroChallenge, „leii” din Banat au vineri meci de campionat pe terenul celor de la Dinamo Bucureşti. Prin prisma clasamentului, marii favoriţi sunt timişorenii.

Alb-violeţii au obţinut o victorie importantă în debutul grupei F de la EuroChallenge. Bănăţenii au trecut de la BC Kormend, iar săptămâna viitoare urmează poate cea mai importantă partidă, cea din deplasare de la Oldenburg. În ciudat acestui fapt, BC Timişoara merge în efectiv complet la Bucureşti, cu excepţia lui Ivan Jelenic, care nu va face deplasarea deoarece trebuie să îşi rezolve problemele cu viza definitivă. Zlatko Jovanovic, care a avut probleme de sănătate, va face deplasarea, dar antrenorul nu îl va forţa. Dinamoviştii nu au obţinut nicio victorie sezonul acesta din şase partide şi sunt una dintre contracandidatele la retrogradare. Unul dintre cei mai buni oameni ai echipei este Leonard Filip, jucătorul care anul trecut era sub contract cu BC Timişoara. Filip este cel mai bun marcator şi cel mai bun recuperator al „câinilor”, cu 12,3 puncte pe joc şi 6,7 recuperări. Partida se va juca în Arena de Baschet, vineri, de la ora 16.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns