Vechiul oraș Dionysopolis a fost întemeiat acum 2 600 de ani î. e. n. în ținuturile locuite de ionieni, care plecaseră din Nordul Istrului pe țărmul Mării Negre, și în sec. V î. e. n se numea Kruni, în greacă însemnând „izvoare”. Mai târziu a primit numele Dionysopolis, după ce, spune legenda, statuia zeului vinului și serbărilor, Dionysos a fost adusă de valurile mării la țărmul Pontului Euxin. În acele timpuri străvechi era unul din orașele celebre ale Sciției Mici.
La începutul sec. XX aici s-a găsit o inscripție din marmură din anul 48 î.e.n., aflată acum la Muzeul Național de Istorie din Sofia, din care aflăm că orașul se afla atunci în mare primejdie. Imperiul Roman se extindea tot mai mult, de aceea Senatul și poporul din Dionysopolis, îi înmânează un Decret lui Acornion, un om respectabil al orașului, care de bunăvoie și pe cheltuiala lui pleacă în solie la tatăl lui Burebista și apoi la regele dacilor, pentru a duce recunoașterea dependenței față de Statul Dac. Inscripția scrisă în onoarea lui Acornion, destul de degradată, afirmă că acesta a mers la Argedauon, Argedava, capitala regelui Burebista, localizată după istoricii Constantin și Hadrian Daicoviciu, Radu Vulpe, Vasile Pârvan, care a studiat inscripția în anul 1923, la Popești, cartier al orașului Mihăilești, jud. Giurgiu.
Inscripția, comentată de istoricul Latyschew, arată că, Acornion a intrat în grațiile regelui Burebista, care l-a trimis ca sol al lui la Roma, să se întâlnească cu Cneius Pompeius și că a știut să se achite atât de frumos de însărcinarea avută, că a putut să câștige multe foloase pentru patria sa. „Și în timpul din urmă când regele Burebista, ajungând cel dintâi și cel mai mare din regii din Tracia și stăpânind tot teritoriul de dincoace de fluviu și de dincolo, atrăgând și bunăvoința regelui spre binele orașului, întâlnindu-se cu Pompeius în părțile Macedoniei, la Heracleea Lyacestis (Bitolia Monastir) a purtat cele mai frumoase negocieri”, spune inscripția. Istoricii sunt de părere că, Arconion, fiind un consilier, ambasador al lui Burebista, ar fi pus la cale, să se încheie o alianță între regele dac și Pompei împotriva lui Iulius Cezar.
Balcicul a fost reședința reginei Maria pe timpul cât România a administrat Cadrilaterul în perioada 1913-1940, apoi a fost retrocedat prin Pacea de la Craiova. Aici, pe o mică stâncă de unde avem o priveliște impresionantă a fost construit în anul 1920 Castelul, numit de regină Tenha Yuva, în turcește însemnând „Cuibul liniștit”. Este de fapt o vilă mare cu pereți albi și elemente arhitecturale de culoare neagră, acoperiș roșu de țiglă, are un minaret, fiind o construcție înălțată pe trei terase și combină stilul bulgăresc cu cel turcesc, după planurile și gusturile reginei. Originalitatea reședinței este explicată prin interesul reginei și a celor din aristocrația românească pentru religia bahaistă, propovăduită inițial de pastorul Bahaulla și fiul său Șoghi Effendi Rabbani, iar reginei, de către prof. americană Martha Louise Root (1872-1939). Mai există un paracliser ortodox numit „Stella Maris”, unde regina se reculegea, unde voia ca inima ei după moarte să fie păstrată, și o bisericuță anglicană, un loc de rugăciune, după religia ei din tinerețe.
Domeniul mai cuprindea 6 vile rezidențiale, câte una pentru fiecare copil al reginei Maria, alte clădiri, o grădină botanică, un izvor de apă, cascade, grădini de flori. Interiorul castelului este simplu, decorat cu piese vechi de lemn, cuprinde o colecție de icoane, o baie turcească. După moartea reginei și predarea Cadrilaterului, caseta cu inima reginei a fost dusă la Castelul Bran și după război, la Muzeul Național de Istorie din București. Reședința de la Balcic păstrează memoria reginei Maria; în 1960 Bulgaria a renovat castelul și a devenit muzeu.
În aug. 2025, pe când noi sărbătoream 150 de ani de la nașterea reginei și bulgarii 85 de ani de la reîntregirea țării prin reintegrarea Dobrogei de Sud, a izbucnit un scandal; pentru ei „Regina Maria rămâne un simbol al unei puteri străine, de ocupație”, fiind revoltați de ridicarea „cultului” reginei la castelul din Balcic. Muzeul Istoric din Balcic consideră că, imaginea reginei nu este promovată doar ca figură istorică ci și ca simbol cultural legitim al unui loc care se află pe teritoriul Bulgariei. Că este o încercare inadmisibilă de a rescrie cultural istoria și de a impune o prezență străină, și își exprimă îngrijorarea față de prezența tot mai activă a Statului român în zonă, prin inițiative culturale și proiecte dedicate reginei României.
