Centrul Cultural German Timișoara este și în acest an partener la festivalul de film CINECULTURA, care este organizat de lectori, profesori și studenți din Timișoara și care se află la cea de-a cincea sa ediţie. Între 10 și 14 martie 2014 în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara vor fi proiectate filme din nouă țări diferite.
Din anul 2010, când a avut loc pentru prima oară CINECULTURA, au fost prezentate în cadrul festivalului în total 36 de filme din 14 țări. Și în acest an organizatorii au reușit să stabilească un program interesant și variat, cu filme din România, Peru, Franța, Serbia, Germania, Italia, Brazilia, Portugalia și Spania – printre care producții premiate, clasice în țările de origine, dar și câteva filme care vor fi prezentate pentru prima data în România.
Elementul comun regăsit în filmele din cadrul ediției aniversare a festivalului CINECULTURA este faptul că toate filmele sunt comedii, începând de la comedia ușoară cu gangsteri, trecând prin comicul suprarealist specific comediei fantastice și ajungând până la tragicomedia melancolică.
Program:
Luni, 10 martie / ora 19 / Deschiderea festivalului / Domestic / România
Marți, 11 martie / ora 18 / Pantaleón y las visitadoras / Peru / Spania
ora 20 / Queen of Montreuil / Franța
Miercuri, 12 martie / ora 18 / Lajanje na zvezde / Serbia
ora 20 / Soul Kitchen / Germania
Joi, 13 martie / ora 18 / Magnifica Presenza / Italia
ora 20 / O Palhaço / Brazilia
Vineri, 14 martie / ora 18 / Tudo isto é fado! / Portugalia
ora 20 / El bosque animado / Spania
Comedia germană “Soul Kitchen” din anul 2009, în regia lui Fatih Akin, este proiectată cu sprijinul Goethe-Institut.
Toate filmele din cadrul festivalului sunt prezentate în limba originală cu subtitrări în limba engleză sau în limba română. Intrarea este liberă.


Fii primul care comentează