Liliana Ursu s-a născut pe 11 iulie 1949 la Sibiu.
Pasionată de limbi străine, a urmat Facultatea de Limba şi Literatura Engleză a Universităţii Bucureşti.
Liliana Ursu a realizat emisiuni la Televiziunea Română şi la Radio România. Ca majoritatea scriitorilor, a debutat cu poezie, şi aceasta i-a fost calea în literatură, a scris numeroase volume, precum: „Viaţa deasupra oraşului”, Cartea Românească, 1977; „Ordinea clipelor”, Cartea Românească, 1978; „Piaţa aurarilor”, Cartea Românească, 1980; „ Zona de protecţie”, Eminescu, 1983; etc.
Volume în engleză: „The Sky Behind the Forest”, tradus de Adam Sorkin şi Tess Gallagher, Editura britanică Boodaxe Books şi distins cu Premiul Societăţii poeţilor din Marea Britanie pentru cea mai bună carte de poezie în traducere în 1997; „Angel Riding a Beast”, tradus de Bruce Weigl, Editura Northwestern University Press din Chicago.
Ochii tăi de tămâie (Liliana Ursu)
Ochii Tăi de tămâie, de rai grăitori,
îmi urmăresc cu foarte mare atenție,
cu foarte multă tandrețe
cuvintele scântei, de Dumnezeu slăvitoare
și le păstrează sub pleoape, smerite daruri de poet,
ca pe niște fluturi transparenți din raze,
ca pe niște nuferi culeși din cereștile plaiuri,
ca pe stele de borangic tămăduitoare
urcate la ceruri de mănăstire
de îngerii harnici.
Privirea Ta încă mă mai visează, Sfântă Maică
poate de aceea, uneori, dimineața, când mă trezesc
încăperea mea e plină de tămâie
și de raze.
(București, la 7 noiembrie 2014)
Sursa: https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/lumina-literara-si-artistica/poezie-liliana-ursu-110379.html
