Povestea Revelatiei Sultanului Muc cel Mic cel Pilos, in pustiul Globului

Azi, am avut un somn glorios.

Dupa 12.

Dis de dimineata, o plimbare cu bicicleta vitejeasca.

Voi incheia ziua in plina glorie.

Voi planta pe undeva, ceva. Macar, umezeala. O planta, sau un copac, imi vine greu sa risc, sub arsitele astea.

Sunt un erou, in fata acestei lumi – care isi da duhul – pe canicula asta.

Si munceste fara pic de grija, fata de propria persoana – si in totala nesimtire, fata de ceilalti, si de sanatatea ei, biata, si a celorlalti.

Daca as fi condus – aceasta nerozie – numita munca – as fi trimis de cel putin o luna de zile toata lumea in concediu. Stati acasa, inverziti-va si racoriti-va. Si daca vreti sa munciti – cu tot dinadinsul – munca, de la 3-4 dimineata, pana la 9, si de  5, 6,  la 7 – 8 seara.

Asa era odata.

Imi aduc bine aminte.

Bunica ma ducea in brate – pana la mama –  – cale de 10 km, pe jos. De pe Crisului, pana pe Amaradia. Si inapoi.

Intre timp, se vede bine, pentru cine mai simte, Lumea – si Munca – au fost – si sunt conduse – de niste Prosti atat de mari,

Incat

–   in spitale, nu mai ai loc de bolnavi, si de boli ;

–   si pe drumuri, te lovesti de toti prostii – zi si noapte – de cazi in gropi, pana mori. Si nici acolo, nu mai incapi, tot de ei.

Si daca ar fi numai atat.

Dar ce excese ai ajuns sa fii nevoit, si orbit – sa suporti.

Ca sa triumfe – in munca – idiot dupa idiot.

Mai lasati munca, va rog, si bunilor mei prieteni, Sultanii Arabi. De cand asteapta sa se afirme si ei – pe noi culmi – de mancare si bautura – de apa, fireste – macar.

Nu uitati, dragii mei arabi – oriunde va aflati, pe la noi.

O cipilica alba, pe cap,  si un generos – evantai.

1 august 2017