S-a modificat pretul pasapoartelor incepand cu 1 aprilie

Prin adresa nr. 456 din 28.03.2013, Compania Naţională Imprimeria Naţională-S.A. a comunicat faptul că, începând cu data 01 aprilie 2013, preţul blanchetelor paşapoartelor eliberate de Direcţia Generală de Paşapoarte se va modifica, după cum urmează:

–         pentru Paşaport Temporar  preţul va fi de 100,00 lei (inclusiv TVA);

–         pentru Paşaport Electronic Simplu , cu valabilitatea 5 ani, conform prevederilor legale, preţul va fi  de 270,00 lei (inclusiv TVA);

–         pentru Paşaport Electronic Simplu (minori) , cu valabilitatea 3 ani, conform prevederilor legale, preţul va fi  de 244,00 lei(inclusiv TVA).

Taxa consulară (32 lei) şi tariful suplimentar pentru paşaportul temporar (100 lei) rămân nemodificate.

        În cazul în care contravaloarea blanchetei paşapoartelor menţionate anterior este achitată înainte de 01 aprilie 2013 şi solicitarea (cererea de eliberare) este înregistrată după această dată nu se va percepe diferenţa de preţ, paşapoartele fiind eliberate la preţul achitat.

         După data de 01 aprilie 2013 preţurile vor fi diferenţiate la momentul încasării indiferent de data înregistrării solicitării (cererii de eliberare). Astfel în cazul în care, încadrarea persoanei se face la o altă categorie de paşaport la data solicitării/cererii de  eliberare (paşaport electronic cu valabilitate 5 ani) faţă de data achitării(paşaport electronic cu valabilitate 3 ani) nu se va percepe diferenţa de preţ între cele două produse.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns