
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) anunţă organizarea, în perioada 3-4 aprilie 2013 la Expo Arad Internaţional, a primei ediţii a Târgului Regional de Inovare “Innomatch”. Târgul este organizat de ADR Vest în parteneriat cu Asociaţia Tehimpuls – Centrul Regional de Inovare şi Transfer Tehnologic, Agenţia de Inovare Szeged, Institutul Fraunhofer IPA (Institutul pentru Producție în Inginerie și Automatizare IPA din Stuttgart) și cele două clustere ale Regiunii Vest – clusterul regional Automotivest și clusterul regional Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor.
Târgul Regional de Inovare “Innomatch” îşi propune să promoveze produsele inovative din Regiunea Vest și să faciliteze schimbul de informaţii şi stabilirea de colaborări sau parteneriate între mediul de afaceri – interesat de produse inovative, organizaţiile de cercetare – cu rol de realizator și furnizor de produse inovative – şi instituții ce finanţează astfel de produse. Aceste colaborări sunt benefice dezvoltării Regiunii Vest și dezvoltării avantajului ei competitiv și contribuie la specializarea inteligentă a regiunii (specializarea inteligentă este o abordare strategică a dezvoltării economice, bazată pe cercetare și inovare) astfel încât dezvoltarea să fie una sustenabilă și care să atragă cât mai mulți investitori și fonduri nerambursabile.
Astfel, târgul va avea două componente majore: spaţiul expozițional și conferința evenimentului. Evenimentul se va încheia cu o premiere a celui mai inovativ produs expus în cadrul Târgului Regional de Inovare “Innomatch”.
În spaţiul expozițional vor fi prezentate produse noi, soluții și tehnologii inovative din Regiunea Vest, România și Regiunea Sud-Est din Ungaria. Expozanţii din cadrul târgului vor fi atât companii multinaționale active în Regiunea Vest, cât și companii mai mici, organizații financiare și centre de cercetare din Regiunea Vest și din regiunea parteneră din Ungaria – Regiunea Sud-Est.
La conferinţa organizată în cadrul târgului de inovare se vor discuta teme precum dezvoltarea regională, specializarea inteligentă, tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, domeniul automotive, finanţarea inovării şi proprietatea intelectuală, clusterele (asocierile de organizații), energiile regenerabile şi eficienţa energetică (conferința va cuprinde atât întâlniri în cadrul unor sesiuni plenare, cât și paneluri tematice).
În deschiderea conferinţei, vor lua cuvântul: domnul Sorin Frunzăverde – președintele Consiliului Județean Caraș-Severin și președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest, domnul Mikel Landabaso – reprezentant al Directoratului General Regio din cadrul Comisiei Europene, domnul Sorin Maxim – director general al ADR Vest, domnul Nicolae Robu – primarul Municipiului Timișoara, domnul Gheorghe Falcă – primarul Municipiului Arad, domnul Maroti Peter – directorul Agenției pentru Inovare a Marii Câmpiei de Sud-Est a Ungariei – şi domnul Carlo Gianelle – cercetător în cadrul platformei S3-Institutul pentru Studii Tehnologice Prospective (Platforma S3 este platforma dedicată specializării inteligente și dezvoltării regionale prin sprijinirea cercetării și inovării și este parte a Centrului Reunit de Cercetare al Comisiei Europene).
Tot în cadrul sesiunilor plenare ale conferinței vor mai susține prezentări: doamna Mariana Iooty – economist al Băncii Mondiale, domnul Dr. Günter Hörcher – responsabil pentru Strategii şi Relaţii Europene a Fraunhofer IPA, domnul Jaime del Castillo – președintele INFYDE (companie spaniolă de consultanță în dezvoltare regională), domnul Tamas Gyulai – reprezentant al Agenției pentru Dezvoltare Regională a Câmpiei de Sud-Est a Ungariei, domnul Ovidiu Şandor – CEO al Modatim Investment, domnul Nicolae Farbaş – Directorul Științific al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Sudură și Încercări de Materiale Timișoara, și doamna Gabriela Ceciu – consilier proprietate intelectuală.
Prin intermediul acestei conferințe se va facilita realizarea de schimburi de informații între participanți și reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai mediului universitar, organizaţii de cercetare, precum și alți actori cheie din domeniul inovării. De asemenea, participanții vor putea identifica potențiali colaboratori, competențe noi și soluții inovative cu potențial semnificativ de finanțare.
Vizitarea târgului și participarea la conferință sunt gratuite. Participarea la conferință se face pe baza formularului de înscriere ce se găsește prin accesarea secțiunii dedicate târgului de pe pagina web a Regiunii Vest, www.regiuneavest.ro.
Târgul Regional de Inovare “Innomatch” se organizează în cadrul proiectului “InnoBoost – Creşterea cooperării şi a competitivităţii bazate pe inovare a firmelor din regiunea transfrontalieră”, proiect derulat de către Acosiația Tehimpuls–Centrul Regional de Inovare şi Transfer Tehnologic – al cărei membru fondator este ADR Vest – în parteneriat cu Agenția pentru Inovare Regională Szeged și care a primit finanţare în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013.
Fii primul care comentează