Harababura din societatea românească pare fără de sfârşit. Ţara musteşte de corupţie şi asta o ştie foarte bine şi bebeluşul care încă suge la ţâţa mă-sii, dar nimeni nu este vinovat. Dacă se face vreo arestare, „inculpatul” ţipă ca din gură de şarpe că este vorba de răzbunare politică, de o conspiraţie mondială sau de cine mai ştie ce. Vinovaţi sunt întotdeauna ceilalţi. Dacă se găseşte cineva să facă ceva, se găsesc alţi o sută de cineva care strigă ba că e strâmb, ba că şi-a umplut buzunarele, ba că e securist, ba că e pupincurist. toată lumea dă sfaturi, toată lumea ştie ce este de făcut, dar nimeni nu face nimic şi nici nu lasă pe celălalt să facă. Şi uite aşa moara de vânt a societăţii româneşti se zbate în van şi de-a proasta. De 20 de ani, fabula cu strugurii acri s-a repetat până la exasperare. Parcă au dispărut toate valorile, toate reperele, orice urmă de respect, de onoare nici nu mai merită adus aminte. Când mai întâlneşti, din ce în ce mai rar, un om de caracter, rămâi cu gura căscată. Poliţia parcă şi-a adus aminte în ultimul timp că trebuie să se ocupe cu ceea ce ar fi trebuit să se ocupe de fapt. Numai că au început să depăşească nişte limite. Nu puţine sunt cazurile când cetăţenii sunt luaţi la mişto de cei care ar trebui să asigure ordinea şi liniştea publică. Până acum parcă au dormit şi fiindcă sunt buimaci se şi comportă ca atare. De 20 de ani, au venit şi au plecat guverne, au venit şi au plecat legi, au venit şi au plecat strategii de doi lei. Instituţiile statului sunt baricadate după tot felul de perdele de fum, ascunse printre cuvinte pompoase şi fraze inodore, incolore şi insipide. Abia atunci când cauţi un document anume, îţi dai seama că nimic nu este la locul lui. Societatea românească este bântuită de un păienjeniş instituţional, de harababură legislativă, de ipocrizie umană. Uitaţi-vă pentru o seară la oricare post de televiziune şi veţi ajunge la aceeaşi concluzie. Sistemul educaţional a ajuns o bătaie de joc, o fabrică de idioţi. Noroc cu excepţiile, că altfel chiar ar fi la pământ. Sistemul medical e descompus de orgolii şi vanitate, o epavă în derivă în care jurământul lui Hipocrate s-a transformat în legea lui Machiavelli. Orice încercare de a îmbunătăţi ceva a fost sortită eşecului. Deşi veniturile populaţiei sunt tot mai mici, preţurile cresc incontrolabil. Este de-a dreptul sfidător ca românii săşi facă cumpărăturile în ţările europene pentru că majoritatea produselor sunt mai ieftine. Şi asta în condiţiile în care salariile minime de acolo sunt mai mari de cel puţin zece ori ca în România. Fiecare guvern a venit cu câte o strategie, fiecare opoziţie a venit cu câte o anti-strategie. Şi s-au mutat dintr-o parte într-alta, repetând aceleaşi gafe fără să-i pese nimănui de talpa ţării. Priveşti uimit circul zilnic şi nu-ţi vine să crezi. Parcă suntem toţi complici într-o schizofrenie naţională fără sfârşit. Degeaba ne tot ascundem după câte un ciot de copac. Restul de pădure şi-a luat zborul spre ţările calde.
Fii primul care comentează