Vă aduceți aminte?

12 Martie – 1941 (d.2022) s-a născut la Bucureşti, Mircea Anghelescu, „fiu, nepot şi strănepot de învăţător”. Face Facultatea de Filologie în 1962 şi doctoratul în litere în 1970, la Universitatea din Bucureşti. Anghelescu  fost profesor emerit al Facultăţii de Litere de la Universitatea din Bucureşti. A fost paleograf la Secţia de manuscrise a actualei Biblioteci Naţionale. El a activat ca cercetător ştiinţific principal şi director cu delegaţie, în perioada 1991-1994,  al Institutului de istorie şi teorie literară „G. Călinescu” al Academiei Române. A fost vicepreşedinte al Fundaţiei Culturale Române între anii 1994-2003 şi preşedinte al Asociaţiei de literatură generală şi comparată din România între 2009-2011. A publicat peste șaizeci de studii (dintre care 12 în reviste din străinătate în Franța, S.U.A., Anglia, Germania, Ungaria, Bulgaria, Siria etc.). A avut o vastă activitate publicistică, peste 16 volume de istorie literară şi alte ediţii. Şi-a dedicat viaţa studiului, alegerea şi în plan personal fiind influenţată în acest sens, a fost căsătorit cu orientalista Nadia Anghelescu, specialistă în studii arabe și profesor universitar.

Sursa: https://mnlr.ro/s-a-stins-din-viata-profesorul-criticul-si-istoricul-literar-mircea-anghelescu/

Cristina Maria Druguș