
Pentru a marca Ziua Armatei Române, sărbătorită în fiecare an la 25 octombrie, Consulatul General al României la Seghedin (Szeged), a organizat și a participat la mai multe manifestări, care au cuprins slujbe religioasă, depuneri de coroane de flori, precum și o manifestare de diplomație publică, la sediul misiunii. De asemenea, șeful reprezentanței românești din Szeged a participat la ceremonii militare organizate de către autoritățile ungare cu ocazia Zilei Naționale a Ungariei.
La Cimitirul Central din Seghedin (Szeged), Ungaria, a avut loc o ceremonie religioasă, celebrată de către Părintele Aurel Becan, Protopop de Seghedin, urmată de o depunere de coroane de flori. Au depus coroane Florin Vasiloni, consulul general român de la Szeged şi reprezentanţii instituţiilor participante.
Ceremonia a început prin intonarea imnurilor Ungariei, României și Uniunii Europene, urmate de discursul consulului general Florin Trandafir Vasiloni, care a omagiat jertfa soldaţilor români pentru apărarea Patriei dar și pentru eliberarea Ungariei, aducând totodată mulțumiri autorităților locale pentru grija arătată față de Monumentul Eroilor Români.
La manifestări au luat parte membri de seamă ai comunității românești din Seghedin (Gheorghe Petruşan, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Seghedin; Ștefan Crâsta, președintele Asociației Culturale a Românilor din Seghedin; Iudit Călinescu, reprezentanta Catedrei de Limba și Literatura Română a Facultății de Pedagogie „Juhász Gyula”, de la Universitatea din Seghedin, ș.a.).
Din România au participat Alexandru Popa, preşedintele Senatului Universității „Aurel Vlaicu” din Arad; Daniel Berlingher, decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, reprezentant al Universității de Vest „Vasile Goldiș”, alături de alte cadre didactice şi studenţi ai acestei universităţi.
Monumentul Ostașilor Români de la Cimitirul Central din Seghedin a fost ridicat în anul 1950, întru pomenirea celor 97 de ostași români care au căzut în aceste locuri, luptând pentru eliberarea Ungariei, în cel de-al Doilea Război Mondial, după cum spune și inscripția marcată pe acest monument.
În aceeași zi, în continuarea programului, la sediul Consulatului General al României la Seghedin a avut loc o masă de lucru, cu dezbateri, la care au participat toţi cei invitaţi, în cadrul căreia s-au prezentat, pe lângă bucate tradiționale românești, „Pita de Pecica” și s-au degustat vinuri din Podgoria Mocrea-Ineu, Arad. Cu această ocazie, prof. Gheorghe Petruşan, fost şef al Catedrei de Limba și Literatura Română a Facultății de Pedagogie „Juhász Gyula”, de la Universitatea din Seghedin, a susţinut o prelegere despre definirea noţiunii de identitate naţională a românilor din Ungaria.
De asemenea, Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula, a participat, la invitaţia Ambasadei României la Budapesta, la un ceremonial militar româno-maghiar desfăşurat în Cimitirul Central din Budapesta. Cu această ocazie, au fost depuse coroane la Monumentul Eroilor Români, ridicat în memoria ostaşilor români care şi-au pierdut viaţa pe teritoriul Ungariei, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Ceremonialul s-a desfăşurat în prezenţa unor membri ai corpului diplomatic acreditat la Budapesta, a reprezentanţilor Ministerului Apărării din România şi din Ungaria, precum şi a unor ataşaţi militari acreditaţi în capitala ungară. Ceremonia a fost deschisă de către Ambasadorul României în Ungaria, Gabriel Șopandă. Au participat Daniel Banu, consul general al României la Gyula, alți diplomați români, reprezentanți ai ministerului ungar al Apărării, col. Ionuț Popa, ataşatul apărării, militar şi aero; militari români dislocați în Ungaria la Heavy Airlift Wing (HAW), Baza Aeriană Pápa, NATO Force Integration Unit (NFIU) Hungary, Székesfehérvár, NATO Centre of Excellence for Military Medicine.
La eveniment a fost prezent și un pluton de militari români însoțiți de comandantul Brigăzii 81 Mecanizate „General Grigore Bălan”, cu sediul în Bistrița, conduşi de colonelul Dunitru-Cristinel Colibaba, comandantul Brigăzii. Acesta a înmânat consulului general român de la Szeged, placheta Brigăzii „Virtus Romana Rediviva”.
Daniela Florian