Ziua Internationala a judo-ului

Duminică, 28 octombrie, de la ora 10, în sala Clubului Sportiv Şcolar nr. 1 (CSS1), str. Torontalului 10-12, va avea loc festivitatea sărbătoririi Zilei Internaţionale a JUDO-ului, organizată de Clubul Judo Phoenix Timișoara.

La acest eveniment organizat pentru prima dată în Timişoara sunt aşteptate să participe majoritatea cluburilor de  judo din judeţ, dar şi reprezentanţi ai Federaţiei Române de Judo, Primăriei Timişoara, Prefecturii Timiş şi a altor instituţii implicate în dezvoltarea acestui sport olimpic.

În programul manifestării a fost inclusă o premieră absolută în judou-ul din România, respectiv – părinţii vor intra pe saltea şi vor deveni partenerii demonstraţilor prezentate de copiii lor.

Cei 200 de judoka care vor sărbători activ, alături de părinţi şi invitaţi, Ziua Internaţională a Judo-ului au vârste cuprinse între 3 şi 14 ani, Clubul Judo Phoenix Timişoara fiind singurul club din ţară care a iniţiat cursuri pentru copii cu vârsta de 3 ani.

 

Sistemul predării judo-ului ca artă şi mijloc de educaţie a corpului şi a minţii împotriva violenţei, agresivităţiii şi drogurilor a fost preluat şi adaptat din ţările cu o bogată experienţă în acest domeniu, precum Franţa, Italia şi Germania.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns