Ashton Kutcher, joaca rolul lui Steve Jobs intr-un film biografic

La începutul acestei luni vestea că Ashton Kutcher îl va interpreta pe Steve Jobs într-un film biografic a fost primită mai degrabă ca o farsă de 1 aprilie, însă ştirea a fost confirmată, iar direcţia în care se va îndrepta scenariul şi alegerea actorului din rolul principal au fost explicate recent de producătorul peliculei, Mark Hulme, într-un interviu acordat Neowin.com.

Filmul, numit deocamdată Jobs: Get Inspired, cu Joshua Michael Stern în scaunul regizoral şi Kutcher drept protagonist, este doar unul dintre proiectele anunţate, bazate pe viaţa lui fondatorului Apple. Un al doilea este un pelicula Sony, bazată pe cartea lui Walter Issacson, intitulată Steve Jobs, pentru care studioul l-a contactat pe Aaron Sorkin (The Social Network şi Moneyball) pentru scrierea scenariului.

Get Inspired nu va fi bazat însă pe o carte, a declarat Hume, ci pe „informaţii venite din surse primare, cum sunt cei care l-au cunoscut personal pe Jobs”.

Filmul se va axa pe activitatea acestuia în cadrul companiei Apple, din 1971 până în 2000, astfel încât distribuţia va trebui completată şi cu nume care să portretizeze alte figuri importante ale companiei precum co-fondatorul său, Steve Wozniak, foştii preşedinţi Apple, John Scully şi Mike Markkula şi unul din primii angajaţi, Daniel Kottke. Cu toate acestea, menţionează Hume, celelalte alegeri ale actorilor nu vor mai fi la fel de surprinzătoare precum cea a lui Kutcher.

sursa: Cinemagia.ro

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns