Finanţare ESPON pentru proiecte de cercetare a teritoriului

Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timişoara, va găzdiui marţi, 15 februarie 2011, începând cu ora 9,30, Seminarul de informare „Noi oportunităţi de finanţare ESPON pentru proiecte de cercetare a teritoriului”. Seminarul din Timisoara este cel de al doilea eveniment de informare ESPON desfăşurat la nivel naţional in contextul lansarii noilor apeluri pentru propuneri de proiecte şi expresii de interes ESPON.
Ce este ESPON 2013 ?
România, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, participă alături de toate statele membre ale Uniunii Europene şi alte patru state partenere (Norvegia, Elveţia, Islanda şi Liechtenstein) la implementarea Programului ESPON 2013– Reţeaua europeană de observare a dezvoltării şi coeziunii teritoriale. ESPON 2013 este un program operaţional în cadrul Obiectivului Cooperare Teritorială Europeană al Politicii de Coeziune a Uniunii Europene prin care este finanţată cercetarea teritoriului european. Programul ESPON 2013 este finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi prin contribuţia tuturor statelor participante la program. Scopul Programului ESPON 2013 este de a sprijini formularea politicii care vizează coeziunea şi dezvoltarea armonioasă a teritoriului european prin:
(1) furnizarea de informaţii, statistici, analize şi scenarii comparabile privind dinamica teritoriului
(2) evidenţierea capitalului teritoriului şi potenţialului de dezvoltare a regiunilor şi teritoriilor de dimensiuni mai mari. Astfel, Programul ESPON 2013 contribuie la creşterea competitivităţii, intensificarea cooperării teritoriale şi dezvoltarea durabilă şi echilibrată a teritoriului european.
Ce finanţează ESPON 2013 ?
Prin Programul ESPON 2013 sunt finanţate următoarele tipuri de acţiuni/proiecte:
cercetări aplicate în domeniul dezvoltării teritoriale, competitivităţii şi coeziunii teritoriale: furnizarea de date privind tendinţele teritoriale, perspectivele şi impactul politicilor sectoriale (analize tematice, studii, etc.) – Prioritatea 1;
expertiză ştiinţifică prin Sistemul de Suport Ştiinţific al Programului ESPON 2013 (experţi/cercetători din statele participante la program sunt selectaţi pentru a participa în echipele de orientare ştiinţifică a proiectelor de cercetare) – Prioritatea 2;
analize focalizate spaţial, realizate la cererea utilizatorilor (elaborarea de modele de dezvoltare a diferitelor tipuri de teritorii ţinând cont de situarea acestora în context european);
elaborarea de instrumente ştiinţifice (elaborarea de indicatori teritoriali comparabili şi de instrumente analitice) – Prioritatea 3
valorificarea rezultatelor cercetărilor, consolidarea spiritului de proprietate asupra rezultatelor, creşterea participării la procesul de luare a deciziei (se urmăreşte stimularea dialogului şi dezvoltarea relaţiilor de comunicare între instituţiile din domeniul cercetării şi autorităţile publice responsabile cu dezvoltarea teritorială) – Prioritatea 4;
suport tehnic pentru implementarea Programului ESPON 2013 (asistenţă tehnică) – Prioritatea 5.
Care sunt beneficiarii eligibili pentru finanţare din Programul ESPON 2013 ?
Sunt eligibile pentru finanţare ESPON 2013 instituţiile publice sau de drept public, precum şi instituţiile private. Pot participa la apelurile de propuneri de proiecte şi expresii de interes în principal:
* universităţi;
* instituţii de cercetare din domeniul dezvoltării teritoriale;
* factori de decizie din domeniul dezvoltării teritoriale (instituţiile administraţiei publice centrale şi locale, etc.);
* Punctele Naţionale de Contact ESPON.
Până în prezent, din programul ESPON 2013 sunt finanţate 15 proiecte de cercetare aplicată, 8 analize focalizate, 4 proiecte pentru platformă ştiinţifică şi instrumente şi 2 activităţi transnaţionale în cadrul Reţelei Punctelor de Contact ESPON.
Întrucât o parte din proiecte au fost finalizate sau se apropie de final, Unitatea de Coordonare a realizat un Raport de sinteză, publicat în octombrie 2010, în care prezintă principalele rezultate ale cercetărilor desfăşurate în cadrul proiectelor ESPON. Pentru o prezentare sintetică a rezultatelor primelor proiecte finanţate din programul ESPON, cu privire specială asupra rezultatelor relevante pentru teritoriul României, puteţi consulta lucrarea „Cercetarea teritorială în sprijinul obiectivelor europene de coeziune şi competitivitate” elaborată în noiembrie 2010 de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cu sprijinul Punctului de Contact ESPON din România.
Proiecte cu participare românească
Până în noiembrie 2010, la următoarele proiecte finanţate din programul ESPON au participat instituţii din România:
ESPON DATABASE 2013 – Baza de date ESPON
Perioada de derulare: iulie 2008 – februarie 2011
Valoarea proiectului: 1.300.000 euro
Lider de proiect: Universitatea Paris 7 Denis Diderot pentru UMS 2414 RIATE
Partener din România: Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, CUGUAT-TIGRIS
ESPON TEDI – Diversitatea teritorială în Europa
Perioada de derulare: februarie 2009 – aprilie 2010
Valoarea proiectului: 209.800 euro
Lider de proiect: NORDREGIO – Centrul Nordic pentru Dezvoltare Spaţială, Stockholm
Partener din România: Centrul de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi – CEFIDEC Vatra Dornei (în prezent structură în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale)
ESPON CLIMATE – Schimbările climatice şi efectele teritoriale asupra economiilor regionale şi locale din Europa
Perioada de derulare: martie 2009 – aprilie 2011
Valoarea proiectului: 209.800 euro
Lider de proiect: Universitatea Tehnică din Dortmund
Partener din România: Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Urbanism, Construcţii şi Dezvoltare Teritorială Durabilă URBAN-INCERC
ESPON INTERSTRAT – ESPON în Strategii teritoriale integrate
Perioada de derulare: februarie 2010 – martie 2012
Valoarea proiectului: 881.973 euro
Lider de proiect: Royal Town Planning Institute, Londra
Partener din România: Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, CUGUAT-TIGRIS
Proiecte eligibile în judeţul Timiş
* Programul ESPON 2013 – Reţeaua europeană de observare privind dezvoltarea şi coeziunea teritorială Program de cooperare interregională
* Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Republica Serbia
* Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România
* Programul de Cooperare Transnaţională Sud Estul Europei
* Programul de Cooperare Interregională URBACT II
* Programul de Cooperare Interregională INTERACT 2007-2013
* Programul ESPON 2013 – Reţeaua europeană de observare privind dezvoltarea şi coeziunea teritorială – Program de cooperare interregională
* Programul de Cooperare Interregională INTERREG IV C

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns