Franciză

Franciza este operaţiunea care îmbracă forma unui contract prin care o persoană numită francizor (în engleză franchiser) îi acordă unei alte persoane, numită beneficiar sau francizat (în engleză franchisee), dreptul de exploatare a unui ansamblu de drepturi de proprietate industrială sau intelectuală, în scopul de producţie sau de comercializare a anumitor tipuri de produse şi/sau de servicii, spune enciclopedia liberă Wikipedia. Obţinerea unei francize implică plata unei taxe de intrare în sistem precum şi a unor redevenţe anuale, de regulă sub forma unui procent din cifra de afaceri.
Avantaje şi dezavantaje
Beneficiarul unei francize are avantajul de a exploata o marcă de prestigiu, şi de a intra pe o piaţă concurenţială folosind tehnici de producţie, comercializare şi marketing perfecţionate în timp, şi cu un grad înalt de rentabilitate.
Probabil cel mai important avantaj pentru francizat este achiziţionarea sau utilizarea unui produs sau serviciu consacrat.
De obicei, în faza de demarare a afacerii, resursele de capital ale unui întreprinzător sunt destul de limitate. Capacităţile de împrumut de fonduri ale întreprinzătorului sunt, de obicei, foarte reduse. Formarea unei relaţii cu o afacere în franciză îi permite francizatului aspirant să îşi îmbunătăţească abilitatea de a obţine asistenţă financiară.
Dezavantaje
Principalul dezavantaj este dat de costurile francizei. Pe lângă taxa de acordare a francizei şi redevenţele anuale, care diminuează profitul beneficiarului, acesta trebuie să menţină permanent un anumit standard de calitate.
Contractul de franciză
Franciza este una dintre operaţiunele folosite pe scară largă în comerţul internaţional. În contractul de franciză participă două persoane: pe de o parte, francizorul sau concedentul şi, pe de altă parte, beneficiarul sau concesionarul. Obiectul contractului este format din concesiunea unei mărci de fabrică sau de serviciu, împreună cu asistenţa tehnică şi toate cunoştinţele necesare pentru exploatarea acesteia. Cunoştinţele transmise pot avea atât natură industrială cât şi comercială întrucât în desfăşurarea activităţii sale, beneficiarul francizei poate fi atât producător cât şi distribuitor.
Pentru desfăşurea contractului, francizorul trebuie să îi furnizeze partenerului său elemente de engineering şi know-how privind amenajarea şi organizarea întreprinderii, elemente de marketing cuprinzând metodele, mijloacele şi tehnicile de comercializare a produsului sau serviciului, şi mijloacele pentru pregătirea profesională a personalului. Francizorul este ţinut să acorde asistenţă tehnică pe toată durata de desfăşurare a contractului de franciză.
Cadrul juridic
Prin Ordonanţa nr.52 din 28 august 1997, privind regimul juridic al francizei în România, se definesc următorii termeni: „Franciza este un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, îi acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.”
Francizorul este un comerciant care:
* este titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate, cu condiţia ca drepturile să fie exercitate pe o durată cel puţin egală cu durata contractului de franciză;
* conferă dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu;
* asigură beneficiarului o pregătire iniţială pentru exploatarea mărcii înregistrate;
* utilizează personal şi mijloace financiare pentru promovarea mărcii sale, cercetării şi inovaţiei, asigurând dezvoltarea şi viabilitatea produsului.
Beneficiar este un comerciant, persoană fizică sau juridică, selecţionat de francizor, care aderă la principiul omogenităţii reţelei de franciză, aşa cum este ea definită de către francizor.
În limbajul uzual, beneficiarul unei francize se mai numeşte şi francizat sau francizer.
Contractul de franciza trebuie să reflecte interesele membrilor reţelei de franciză, protejând drepturile de proprietate industrială sau intelectuală ale francizorului, prin menţinerea identităţii comune şi a reputaţiei reţelei de franciză.
Etimologic, termenul „contract” provine din latinescul contrahere (a trage împreună). Juridic, contractul reprezintă, conform prevederilor articolului 942 Cod civil, acordul de voinţă dintre două sau mai multe persoane prin care se nasc, se modifică sau se sting drepturi şi obligaţii. În dreptul roman, termenul de contract este echivalent cu cel de convenţie, concluzie care rezultă indubitabil din expresia folosită de legiuitor: titlul III din Codul civil fiind denumit „Despre contracte sau convenţii”. În dreptul francez, termenul de contract a fost folosit iniţial pentru a desemna acordul de voinţă creator de obligaţii numai în cazurile expres arătate de legiuitor într-una din următoarele forme: verbală, scrisă sau remiterea obiectului contractului. Dreptul englez tratează contractul drept o afacere şi rareori ca acord de voinţă care să se bazeze pe încredere. În dreptul american contemporan, contractul este privit ca un instrument de schimburi economice, distingându-se două varietăţi: – contractul clasic, care presupune negocieri prealabile, efectele sale fiind instantanee (de exemplu, cumpărarea unui produs de consum); – contractul relaţional, care are o mare importanţă economică şi socială, încheierea sa fiind precedată de lungi tratative şi negocieri vizând un număr considerabil de persoane, fiind renegociabil.
Franciza în România
La începutul anului 2002, în România erau aproximativ 30 de lanţuri de franciză. Potrivit statisticilor oficiale, există 170 de branduri francizate, respectiv 1.300 de francizaţi. Împreună, ei totalizează afaceri de 900 de milioane de Euro.
Pe piaţa românească ar fi loc pentru francize, mai ales că o asemenea afacere are, din start, 80% şanse de reuşită. În România, principala piedică în dezvoltarea acestui sistem este costul mare al finanţării. Aşa că astfel de afaceri au, deocamdată, o pondere de numai 7% din totalul comerţului. Majoritatea băncilor percep dobânzi şi comisioane foarte mari şi, în plus, sunt foarte reticente în a împrumuta o firmă care „împrumută“, la rândul ei, o afacere. Există chiar companii care îşi vând brandurile numai celor care îşi deschid o firma nouă, considerând că în acest fel se reduce riscul de compromitere a mărcii pe piaţă.
Categorii de franciză
Corespunzător domeniilor de activitate economică şi manierei în care se realizează, se disting acorduri de franciză în domeniul producţiei de bunuri, a distribuţiei de mărfuri şi a prestărilor de servicii, precum şi o formă specială de franciză denumită şi întâlnită frecvent sub denumirea de „master franchise” sau franciza principală.
Acorduri de franciză industrială
Acordurile de franciză industrială vizează producţia de bunuri. Francizatul este autorizat, prin mijlocirea unei licenţe, să fabrice, sub marca francizorului şi cu asistenţa sa tehnică, produsele acestuia. Francizorul are astfel posibilitatea de a-şi face cunoscute produsele sale în străinătate sub propria sa marcă, fără a fi nevoit să facă investiţii importante. Francizorul acorda consultanţă managerială, pregăteşte personalul, oferă asistenţă tehnică şi comercială, know-how-ul, dreptul de a folosi marca sa, precum şi alte drepturi de proprietate industrială şi intelectuală, se ocupă de publicitate. Foarte cunoscute acorduri de franciză industrială sunt cele care au ca obiect produsele CAMPARI, SCHWEPPES, COCA-COLA şi PEPSI-COLA.
Acorduri de franciză de distribuţie
În aceste acorduri, francizorul este fie un producător care desface produsele sale prin intermediul unui francizat, fie un angrosist care revinde produsele sub marca sa unor francizaţi. În aceste acorduri, francizorul acordă consultanţă, pregăteşte personalul, oferă francizatului dreptul de a folosi marca sa pentru produsele ce fac obiecţii francizei etc. Francize de distribuţie foarte cunoscute sunt: SANTAL, VERITAS, UNIC, YVES ROCHER, CHRIS-TIANSENS.
Acorduri de franciză de servicii
Sunt acorduri prin care francizorul, care a pus la punct o metodă sau o tehnică specifică de prestare de servicii, autorizează pe francizat să utilizeze aceste metode şi tehnici în prestarea aceluiaşi gen de servicii. Aceste tipuri de acorduri de franciză sunt cele mai răspândite, între ele numărându-se: FAST-FOODS, MC DONALD’S, PIZZA HUT, HERTZ, AVIS, RENT A CAR, SHERATON, HILTON, HOLIDAY INN etc. Acordurile de franciză nu se limitează la cele enunţate. Legea noastră vorbeşte despre franciză în domeniul exploatării şi dezvoltării unor afaceri, produse, tehnologii sau servicii.
Expoziţii de franciză în România
INTERNATIONAL FRANCHISE & BRANDING EXHIBITION are ca scop imbunatatirea atat a pietei de franciza autohtone, cat si a celei internationale si reuneste expozanti din diferite tari ale UE. Fiecare expozant va avea sansa de a interactiona cu potentiali master francizati si francizati, cu reprezentanti mass-media. In timpul si dupa IFBE 2010 ei vor primi sprijin profesional si asistenta.
În iunie 2008, în România operau aproximativ 420 de branduri francizate şi 2.633 unităţi erau active în franciză la finalul lui 2007.