Aproximativ 400 de rochii şi accesorii vestimentare ce i-au aparţinut celebrei actriţe Elizabeth Taylor vor fi scoase la licitaţie în luna decembrie de către Casa Christie’s, la New York, transmite AFP. Rochiile, pantofii şi poşetele actriţei sunt semnate de case mari de modă printre care Chanel, Christian Dior, Gianfranco Ferré, Givenchy sau Valentino, Versace şi Yves St Laurent, conform comunicatului dat publicităţii de casa de licitaţii.
Din colecţie fac parte şi rochiile purtate de Elizabeth Taylor cu ocazia celor două căsătorii cu Richard Burton, în 1964 şi 1975, dar şi cea purtată în 1992, când actriţa a primit un Oscar onorific pentru implicarea sa în lupta împotriva maladiei SIDA.
Cea mai scumpă dintre rochii, cea de la prima căsătorie, are o valoare estimată între 40.000 şi 60.000 de dolari.
Elizabeth Taylor, una dintre legendele epocii de aur a cinematografiei hollywoodiene, a încetat din viaţă la 23 martie la vârsta de 79 de ani.

Fii primul care comentează