Candidatul partidului GERB, Rosen Plevneliev, conduce cu 40% dintre voturi, arată rezultatele unui sondaj efectuat la ieşirea de la urne până la ora 10.30 în cadrul alegerilor prezidenţiale din Bulgaria, transmite Agenţia Focus. Pe locul doi se situează candidatul opoziţiei socialiste, Ivailo Kalfin care are 29% din sufragii, în timp ce fostul comisar european Meglena Kuneva are 13%. Potrivit ziarului Dnevnik, cu Plevneliev au votat 39% dintre alegătorii care s-au prezentat la urne între orele 06.00 şi 10.00 dimineaţă, iar cu Kalfin – 33%, în timp ce Kuneva a fost votată de 12%. Conform datelor agenţiei sociologice MBMD, prezenţa la urne la ora 10.00 a fost de 13,8%.
În Bulgaria, legislaţia interzice publicarea rezultatelor sondajelor electorale în ziua alegerilor, dar presa bulgară a găsit metode ca să evite această restricţie. Astfel, rezultatele sondajelor efectuate la ieşirea de la urne sunt difuzate sub forma unor topuri muzicale, previziuni meteo sau cronici literare.
Aproape 7 milioane de bulgari sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru a-l alege pe noul preşedinte al ţării, în timp ce în alegerile locale au drept de vot 6,5 milioane de alegători. Diferenţa între numărul alegătorilor pentru cele două scrutine rezultă din faptul că bulgarii care se află peste hotare vor putea vota numai pentru preşedinte, nu şi pentru primari şi consilieri locali. Este prima dată când alegerile prezidenţiale şi cele locale se organizează în aceeaşi zi. Eventualul al doilea tur al celor două scrutine va avea loc la 30 octombrie.

Fii primul care comentează