FLAGRANT / Elevi în practică la Jandarmeria Timiş

Inspectoratul Judeţean de jandarmi Timiş are de astăzi trei elevi în practică. Este vorba de elevi aflaţi în ultimul an de studiu la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore-Alexandru Ghica” din Drăgăşani, judeţul Vâlcea.

Cei trei au fost repartizaţi la unităţile de jandarmi din Lugoj şi Deta. Timp de şase săptămâni, elevii se vor afla în tutela ofiţerilor şi vor participa la misiuni alături de jandarmi, pentru a pune în aplicare ceea ce au învăţat la şcoală. Elevii vor absolvi cursurile în luna iulie, iar ulterior vor fi repartizaţi într-o unitate de jandarmi în funcţie de media de absolvire şi de opţiunile personale. De asemenea, anul acesta, un  absolvent al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan-Cuza”, dar la frecvenţă redusă, a fost promovat de la subofiţer la sublocotenent de jandarmi începând cu data de 1 ianuarie.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns