FLAGRANT / Saşe imigranţi africani prinşi la graniţă

Noaptea trecută, poliţiştii de frontieră timişeni au prins şase imigranţi din trei ţări africane care au vrut să intre ilegal din Serbia în România.

Cei şase au reprezentat două grupuri diferite, care au fost prinse la intervale scurte de timp în zona frontierei verzi. Cei capturaţi nu aveau documente de identitate asupra lor şi nici nu vorbeau limba română. La verificări, a reieşit că este vorba de cetăţeni din Algeria, Tunisia şi Libia, cu vârstele cuprinse între 20 şi 30 de ani. Toţi au declarat că vroiau să ajungă mai departe, în Spaţiul Schengen şi că s-au deplasat cu autoturisme de ocazie până la graniţa româno-sârbească. Pe numele persoanelor au fost întocmite lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns