În anul 1947, toată lumea științifică a fost zguduită de vestea descoperirii unor vechi manuscrise în ținutul Qumram de la Marea Moartă și imediat au fost trimiși cercetători în zonă, pentru a scotoci fiecare grotă și crăpătură în stâncă. În 37 de locuri diferite au fost găsite în final un număr de 600 de manuscrise întregi sau parțiale iar, la aproape 1 km de locul primei descoperiri, aceștia au găsit ruinele unei așezări care au aparținut călugărilor esenieni.
Arheologii au stabilit că așezarea a fost locuită între anii 125 î. Hr. – 68 d. Hr., Qumram fiind o mănăstire, unde esenienii duceau o viață riguros reglementată, în sfințenie, în meditație și rugăciuni, studiau, copiau și scriau cărți. La venirea romanilor cu scopul de a înăbuși o răscoală a evreilor, în anul 68 e. n. aceștia au ascuns bibliotecile lor în mai multe locuri, pentru a nu fi distruse de către Legiunea a X-a romană ce trecea pe acolo. Știm de la Philo din Alexandria, Josephus Flavius și Plinius, că esenienii aveau colonii în mai multe locuri, erau numiți terapeuți, cunoșteau leacuri din plante și „duseseră la perfecțiune modalități naturale de vindecare a spiritului”, așa cum vindecau și preoții dacilor.
Așa ca ei, erau recunoscuți după rasele albe și lungi, erau puritani, refuzau serviciul în templele din Ierusalim și jertfele, considerându-le depravate și crude. Nu aveau sclavi și condamnau sclavia, totul era în comun. Ceea ce-i apropie de acei „albi”, preoți daci, este faptul că aveau un cult solar; înainte de a începe munca toți spuneau rugăciuni închinate Soarelui, un obicei străin iudaismului. Credeau în nemurirea sufletului și reîncarnarea trupului, în predestinare, se numeau „fiii luminii”. Flavius consideră ascetismul, principiul celibatului, comunitatea de obște, cultul solar, ca cele mai importante elemente ale concepției despre lume a esenienilor.
Prof. Theodor H. Gasper scrie că „se considerau adevărații păzitori ai uniunii între Dumnezeu și oameni, învățători ai adevăratei dreptăți”. În unele așezări ale esenienilor locuiau și laici cu femei și copii, numărul lor ajungea la 4000, această frăție era cunoscută în Palestina încă din anul 200 î. e. n . (Filistenii din Vechiul Testament erau triburi trace, la fel ca și laii de pe muntele Sinai). Ritualurile lor, modul lor de viață, ideile, băile de curățire, meditația, rugăciunea, mesele în comun, restricțiile alimentare (fără carne) au fost preluate de creștinism, prima etapă a lui, între anii 172-134 î.Hr., fiind a „esenismului ortodox”, esenienii fiind cei mai importanți precursori ai religiei creștine.
În perioada lui Iisus Hristos mulți învățați s-au bucurat de instruirea fraților esenieni; istoricul evreu Iosif Flavius a pretins că s-a bucurat de mai mulți ani de educație eseniană și ne dezvăluie câte ceva din învățătura secretă a esenienilor, pe care și el a primit-o. „Coborât din cel mai subtil eter și transformat în corp fizic, printr-o atracție naturală, sufletul rămâne acolo ca într-o închisoare. Totuși când este eliberat din chingile corpului fizic el zboară bucuros de acolo ca după o lungă perioadă de detenție”. În mod cert și Iisus a petrecut la esenieni o parte din cei 17 ani, despre care evangheliștii nu știu nimic.
Că Iisus a vindecat oameni, că el le-a dat ucenicilor o misiune categorică de vindecare, că le-a transmis cunoștințe pe care le-a știut de la acești esenieni, se pare că s-a uitat în secolele următoare. Această știință a vindecării e de presupus că aparținea acelor lucruri pe care Iisus le-a transmis doar în cercuri restrânse.
Manuscrisele esenienilor de la Marea Moartă au scos la lumină faptul că multe texte din „Vechiul Testament”, sunt copiate după modele mai vechi cu 1000 de ani decât cele din biblie și că esenienii au fost precursori și modele pentru călugării creștini și în multe privințe creștinismul trebuie să le fie recunoscător, chiar dacă biserica nu-i recunoaște drept precursori. Multe texte sunt aproape identice cu cele din Noul Testament, altele cu Bibliile apocrife și fac lumină asupra începuturilor creștinismului, el „împrumutând mult din doctrina acestei secte necunoscute”- scrie A. Davies.
