Sărbătoare pastorală foarte veche a poporului nostru, Dragobetele ca toate celelalte tradiții și obiceiuri își are originea în credințele religioase ale strămoșilor noștri, în sărbătorile și ritualurile lor. Unele însă, au la bază evenimente din viața omului: nașterea, căsătoria, moartea, și cu toate că ele aparțin individului, la aceste sărbători participă întreaga comunitate, căci ceea ce se petrece în viața unui om are efecte asupra întregului colectiv. Aceste sărbători marcau trecerea unui om de la o stare de fapt la alta, schimbarea statutului său social, trecerea de la o etapă a vieții la alta și aceste treceri se făceau prin serbări de inițiere stabilite de multă vreme.
Dragobetele este un ritual de inițiere la trecerea băieților și fetelor, de la adolescență la tinerețe, când inimile încep să fie cuprinse de primele semne ale fiorului de dragoste, încep idilele, aceste jocuri ale iubirii, tinerii își caută un partener pentru întemeierea unei familii. Și ca toate sărbătorile, ea trebuie să aibă și un zeu tutelar. „Credem că dacii au avut o divinitate celebrată în această perioadă, divinitate al cărui nume nu ni s-a păstrat, după cum multe nume ale divinităților dace nu ne mai sunt cunoscute”, spune Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie al Moldovei.
Sărbătoarea este cunoscută sub mai multe denumiri- Rogobete, Dragubete sau Bragovete, ca într-un dicționar din anul 1774. Filologii, pornind de la etimologia cuvântului, sunt de părere că, sărbătoarea s-ar fi numit Tragopede, de la cuvântul trac trago, însemnând țap și -pede, picior. Deci, cel cu picioare de țap, iar în mitologia românească acesta era zeul rustic Pan, înfățișat cu coarne, barbă și picioare de țap; el simboliza iubirea, dragostea brutală, sexualitatea, virilitatea, fecunditatea, fertilitatea, era apărătorul păstorilor și a turmelor de oi, deci apare în acea perioadă, când strămoșii noștri erau păstori.
Zeul Pan s-a născut în Arcadia, o regiune muntoasă separată din punct de vedere cultural de ceilalți greci, era un zeu cunoscut în toată antichitatea balcanică și era „mai vechi decât zeii olimpieni”, nu avea temple sau alte edificii construite, apare cântând din nai, acel syrinx, după numele unei nimfe. Așa cum avem obiceiurile de azi, Pan urmărea din umbra pădurii nimfele, menadele, fetele, alerga după ele să le seducă; se spune că a sedus multe zeițe și muritoare și a avut foarte mulți copii. Și azi Dragobete sărută fete, tinerii se adună pe un deal, undeva în afara satului, în pădure, culeg flori, cântă, apoi fetele vin în sat alergând. Băieții le țin calea să le sărute, fiecare pe fata de care este îndrăgostit. Lăsându-se sărutată fata dă de înțeles că-i împărtășește iubirea, așa că vin împreună, comunitatea aflând despre povestea lor de iubire, ei anunță astfel că va urma o nuntă. Ceea ce implică participarea sătenilor.
Zeul Pan apare des în compania zeului Dionysos, zeul teatrului, festivităților, participând la aceste manifestări zgomotoase, cu alaiuri de petrecăreți, bacante, sărbători foarte îndrăgite de toți strămoșii noștri, respectate de pe malul Bugului de la Olbia, în tot ținutul hiperboreean până la Odessos (Varna) și în toate cetățile de la Pontul Euxin. Sărbătoarea Dragobetelui poate fi asociată și cu o sărbătoare din luna februarie, Anthesteriile, foarte populară în tot spațiul traco-dac; ținea 3 zile, așa cum țineau mai demult și nunțile la sate. În prima zi se destupau butoaiele cu vin, începea veselia, era ziua „spargerii ulcioarelor”; în ziua a doua aveau loc spectacole de teatru, comedie în special, dar și tragedii, actorii ca și participanții se costumau, își puneau măști din coajă de copac.
Spectacolele aveau loc în mijlocul naturii, pe o coastă de deal, în apropiere se așezau corturile pentru costumarea actorilor. Ziua a treia se termina cu „hierogamia”, căsătoria dintre doi zei. Se alegea un rege-arhonte și o regină, în cântec și joc ei erau însoțiți de petrecăreți, până la locul unde, se oficia simbolic cununia zeilor și era momentul încheierii acelui ritual de inițiere al tinerilor.
Pentru noi sărbătoarea rustică a Dragobetelui cu ritualuri în mijlocul naturii, reactualizează acea sărbătoare venită din timpuri imemoriale, prin care strămoșii celebrau dragostea și erotismul.
