Lumea științifică occidentală exclude multe din descoperirile siturilor arheologice, monumentelor megalitice est-europene, cu toate că ele sunt răspândite pe o arie vastă, inclusiv în arealul românesc. Acești megaliți din Carpați extrem de diferiți stilistic și amplasați în puncte dominante „au servit ca model altor populații, obligate singure să construiască ceea ce aici se afla in situ. (Silviu N. Dragomir)
Primul savant străin care a semnalat lumii științifice mondiale în anul 1970 o realitate ce era îndelung ocolită, a fost peruanul Daniel Ruzo. „Am cercetat munții celor 5 continente de pe planeta noastră. În Carpați, am întâlnit monumente unice, dovedind că pe locurile acestea a existat o mare civilizație. Carpații sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul celei mai vechi culturi cunoscute în ziua de azi”. Această afirmație anulează teoria conform căreia, modelele așa-zișilor megaliți clasici care au împânzit Europa trebuie căutați în Malta.
Daniel Ruzo, venit în România pentru a cerceta Sfinxul între anii 1966-1968, a constatat că el seamănă cu chipul principal dintr-un ansamblu sculptat într-o stâncă de pe platoul Marcahuasi din Peru. A denumit acest ansamblu de sculpturi „Monumentul Omenirii”, pentru că el înfățișează 14 tipuri umane. Ruzo remarcă faptul că, Sfinxul nostru din Bucegi nu reprezintă doar un singur chip, ci este înconjurat de alte chipuri umane de tipuri diferite și de capul unui câine (noi românii am spune, mai degrabă de lup, cunoscând simbolul său vechi mitologic și istoric), că acesta are rol de păzitor al unei comori „și trebuie să existe și o Peșteră a Tezaurului, undeva prin apropiere”.
Densușianu afirma că aceste înălțimi ale Carpaților pe care se află megaliți erau consacrate ca reședință a unor divinități vechi pelasge, și cel mai cunoscut dintre toți este Sfinxul din Bucegi. Apărut pe multe cărți poștale și coperți de cărți editate în Occident, inclusiv pe cartea lui Robert Charroux, „Le livre du Mystereux Inconnu”, acesta din urmă scrie că Sfinxul „respectă atât de bine profilul chipului omenesc, încât i s-ar putea aplica cu succes grila de proporții a lui Leonardo da Vinci”.
Referitor la Sfinxul Românesc, istoricul și geograful Strabon vorbea despre muntele Kogaion astfel: „Tot așa și acest munte a fost recunoscut drept sacru și astfel îl numeau geții: numele lui, Kogaion, era la fel cu numele râului care curgea alături”. Kog-A-Ion înseamnă Capul Magnificului, Omul, Ion fiind nume pelasgic și reprezintă pe strămoșul aheilor și ionienilor, două ramuri pelasge, el fiind Pelasg cel născut din pământul negru.
Alături de Sfinx găsim și Babele, complex megalitic din Bucegi prezentat de N. Densușianu ca imagini din antichitatea preistorică create de triburile pastorale pelasge (atlanți). Din păcate, vechiul complex nu mai este intact, ignorând istoria, oamenii au construit pe aceste locuri, folosind chiar dinamita. Dar avem imagini salvate, fotografii din 1896, descrierile lui Alexandru Vlahuță în „România pitorească”, ale lui Densușianu, iar Silviu Dragomir a reușit să refacă imaginea acestui loc sacru al pelasgilor.
Specialistul în civilizația vechiului Egipt, John Anthony West, scrie că: „Sfinxul și structura de rezistență a templului din Vale au fost făcute, de aceiași oameni, în același timp, de aceiași oameni, aparținând unei civilizații venită din altă parte, superioară, foarte sofisticată, capabilă să întreprindă proiecte de construcții la o scară grandioasă”.
Constatarea unor cercetători după compararea pe calculator este aceea că, Sfinxul din Bucegi și Sfinxul din Giseh au chipuri identice, asemănarea lor este perfectă. Și, ca o dovadă a celor care au fost creatorii Sfinxului, în limba coptă egipteană, a unei vechi populații creștine din Egipt, denumirea piramidei înseamnă „Omul”.
