Societatea Secretă a celor nouă necunoscuți

De mii și mii de ani, omenirea s-a temut și se teme și azi de 2 pericole majore, de 2 tipuri de cataclisme planetare grave: cele generate de forța dezlănțuită a naturii și cele provocate voit sau accidental de propria noastră știință și tehnologie. Adăposturi, adevărate orașe subterane, teoretic indestructibile, ultrasecrete și ultra echipate în așa fel, încât să reziste oricăror catastrofe globale provocate de om sau natură, se găsesc pretutindeni ascunse sub pământ. Unele aparțin unor mari civilizații antice, care au trăit experiențe traumatizante, altele sunt create de societățile noastre, și le-am conceput ca un ultim refugiu sau centru de comandă în cazul unor conflicte nucleare; iar cei care le vor ocupa nu vor fi în nici un caz niște simpli muritori.

În anul 273 î. e. n. împăratul Indiei, Așoka, a pornit să cucerească Regatul Kalinga, cuprins între Calcutta și Madras. Războiul s-a sfârșit printr-un adevărat masacru, de care împăratul a fost oripilat și atât de impresionat, încât a hotărât să renunțe la ambițiile sale expansioniste, declarând că „singura cucerire demnă de încercat este cea de a câștiga inimile oamenilor”. Dorind să interzică definitiv folosirea inteligenței, a informațiilor în scopuri negative, distructive împotriva umanității, a format cea mai puternică grupare secretă din istoria lumii; societatea celor „Nouă Necunoscuți”.

Această societate, care trebuia să păstreze și să păzească aceste informații, să nu ajungă la îndemâna unor profani sau rău intenționați, ca ele să nu fie folosite ca mijloace de distrugere a omenirii, ar dăinui până în zilele noastre. Ea este păstrătoarea unor cunoștințe multimilenare, care acoperă întregul evantai de științe, începând cu structura materiei și terminând cu tehnici de psihologie colectivă, unele sunt de-a dreptul de neimaginat chiar pentru realitatea pe care o trăim astăzi.

Printre mulții cercetători, savanți europeni, care au vrut să cerceteze științele secrete ale Indiei a fost în 1860 francezul Jacolliot, consulul Franței la Calcutta în timpul celui de-al II-lea imperiu francez, care menționa documente despre războiul psihologic și despre sterilizarea prin folosirea radiațiilor. Mai târziu, în 1890, Yersin, un colaborator al lui Pasteur a avut acces la Madras la anumite surse de informații străvechi, ceea ce i-a permis să pună la punct serurile împotriva ciumei și holerei. Talbot Mundy, angajat al poliției britanice din India susținea că fiecare din cei „Nouă” ar fi fost în posesia unei cărți, a unei științe pe care mereu o actualizau. Acestea ar fi: Tehnicile propagandei și a războiului psihologic (o astfel de școală americană a fost înființată abia în anul 1950); Fiziologia, aceasta oferea mijlocul de a ucide un om printr-o atingere nonviolentă; Microbiologia; Transmutarea metalelor; Mijloacele de comunicare terestre și extraterestre; Gravitația; Cosmogonia; Lumina; Sociologia.

Cât de mult veghează acești necunoscuți asupra destinului umanității este greu de spus azi, când am ajuns la un asemenea nivel tehnic și științific, încât cu armele atomice pe care le avem putem distruge de mai multe ori omenirea, am ridicat arta ducerii războaielor pe cele mai înalte culmi, le ducem într-un mod subtil, deghizat și sofisticat, construim sisteme nebănuite de energie, controlăm fenomenele naturii și le folosim drept armă în războiul economic și psihologic.

Anticii aveau bogate cunoștințe mult mai avansate, decât cele pe care le cunoaștem noi; ele le-au dat posibilitatea de a primi puteri extraordinare asupra materiei și universului spiritual al omului, puteau să primească și să retransmită mental imagini recepționate din spațiu, printr-un mijloc ce nu are nimic în comun cu tehnicile cunoscute, erau capabili de performanțe extraordinare: „să arunce planeta în aer sau să-i prefacă suprafața în pustiuri. Puteau seca mările, să transforme continentele în oceane, și puteau răspândi munții prin nisipurile deșertului”. Acestea sugerează un nivel tehnologic și științific incredibil de avansat, pe care cu greu ne putem imagina că-l vom stăpâni, și totuși, câteva din posibilitățile lor au ajuns deja din nefericire la îndemână noastră, teroarea unui război nuclear este reală.